Primăria orașului Borșa, județul Maramureș, a primit o finanțare de peste 20 de milioane de euro de la Ministerul Turismului pentru construirea unei telegondole și a unei piste olimpice de schi, care va fi prima de acest fel din România, transmite Mediafax.

Partie de schiFoto: Florin Chereji

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Maramureș, transmis sâmbătă, lucrările ar putea începe imediat după semnarea contractului de către ministrul Turismului și ar dura un an.

„Printr-o politică ingenioasă a Ministerului Turismului proiectul telegondolei și a pârtiei olimpice de schi din Borșa devine realitate și putem anunța obținerea a peste 20 de milioane de euro pentru acest proiect. Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, se angajează ca, într-un an de zile, lucrările să fie și finalizate, mai ales că are din partea Ministerului Turismului, proaspăt adus din București, avizul pentru această investiție, respectiv suma alocată de Guvernul României. Sperăm ca săptămâna viitoare să avem parte de vizita ministrului Turismului în județul Maramureș pentru semnarea contractului și demararea lucrărilor”, a arătat, în comunicat, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, a subliniat, la rândul său, că pârtia olimpică de schi din Borșa va fi singura de acest fel din România.

„Proiectul se referă la o telegondolă de 8 locuri și o pârtie de schi de talie olimpică, cu o lungime de 2.850 de metri, o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, dotată cu instalație de zăpadă artificială, nocturnă atât pentru antrenamente, cât și pentru organizarea de concursuri nocturne. Avem speranța ca, din anul 2021, să se schize la Borșa pe cea mai frumoasă pârtie din țară”, a menționat Timiș.

Primarul orașului Borșa declara pentru Mediafax în ianuarie 2018 că proiectul construirii unei pârtii olimpice de schi care va fi cea mai lungă din România, a fost relansat de primărie, pe această pârtie urmând să fie organizate competiţii naţionale şi internaționale.

„Prima bază a construirii unei piste olimpice de schi s-a pus în anii 1940 când, la Borşa, membrii unui club sportiv au început construirea unei staţiuni turistice pentru sporturi de iarnă, urmând să găzduiască Olimpiada de Iarnă din 1948. Proiectul a fost abandonat din cauza războiului şi s-a reluat, ulterior, de mai multe ori, atât de autorităţile comuniste în anii 1960, cât şi după anii 2000, dar au fost întâmpinate diverse probleme. Primăria Borşa reporneşte acum investiţia care înseamnă instalaţie de transport pe cablu de tip telegondolă, cu o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, şi o pârtie olimpică de schi cu o lungime de 2.800 de metri, cea mai lungă din România, dotată cu tunuri de zăpadă, instalaţie de nocturnă şi lac de acumulare pentru alimentarea tunurilor de zăpadă. Investiţia este estimată la 10 milioane de euro”, spunea, atunci, Timiş.

Edilul din Borşa sublinia că proiectul urma să fie depus integral la Ministerul Turismului.

De asemenea, Sorin Timiș preciza că proiectul construirii pârtiei de schi este o parte dintr-un proiect mai amplu al Primăriei Borşa, estimat la 70 - 100 de milioane de euro, care include încă 8 instalaţii de transport pe cablu, construirea unei arene de biatlon şi schi fond şi complex de trambuline, ajungându-se, în final, la un domeniu schiabil de 25 de kilometri.

„Proiectul complet este prins în Masterplanul de turism al României şi s-ar putea derula pe o perioadă de 10 ani”, menționa, anul trecut, Sorin Timiș.