Complexul Energetic Hunedoara va înregistra, conform proiectului de buget pus în dezbatere de Ministerul Energiei, în acest an, pierderi de 397 de milioane de lei, cu 34% sub pierderea de anul trecut, de 607 milioane lei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Veniturile totale, care au în vedere și ajutorul de stat pentru închiderea minelor de cărbune neviabile pentru anul 2019, sunt de 60,635 milioane lei.

Nivelul pierderii este datorat în principal condițiilor economice în care își desfășoară activitatea societatea, prin eliminarea pieței reglementate, energia electrică fiind vândută la prețurile pieței libere. Handicapul natural pe care Complexul Energetic Hunedoara îl are ca urmare a faptului că, utilizează cel mai scump combustibil, este accentuat de sistemul concurențial de pe piața de energie, în care prețul de vânzare este coborât de către sectoarele energiei regenerabile, notează nota de fundamentare.

Complexul Energetic Hunedoara va fi una dintre companiile care ar putea beneficia de prevederile amnistiei fiscale, a anunţat pe 5 mai, în Valea Jiului, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

"Va fi parte, pe lângă alte companii, atât publice, cât şi private, în acest subiect al amnistiei fiscale, cum îi spunem noi", a spus ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.

Întrebat despre o posibilă divizare a CEH, ministrul Teodorovici a răspuns că în cazul acestei companii se caută cea mai bună soluţie economică, un act normativ în acest sens urmând să fie promovat, în cel mult două săptămâni, în şedinţă de guvern.