Curtea Navarrei unde se vor petrece caznele și chinurile amorului e contemporană. Un spațiu acoperit de graffiti unde femeile și bărbații se trag pe sfoară și se iubesc. Andrei Șerban vorbește despre “războiul sexelor” de atunci-de acum. Rezigorul spune că acest conflict (cel mai uman și fervent) e complex și enigmatic în “Zadarnicele chinuri ale dragostei”, spectacol pe care l-a montat la Teatrul Bulandra.
Ce e dragostea, de la vlădică la opincă, din epoca lui Shakespeare până azi?
Garduri de tablă mâzgăliți de graffiti înconjoară curtea nobiliară a Navarrei în sala Toma Caragiu, la Teatrul Bulandra. (decorul e semnat Octavian Neculai). Pe un banner în fundal scrie-n litere vopsite-n roșu: Interzis femeilor! Pictograme de femei cu fustă – cele pe care le găsești prin spații publice – înfățișează pancarte tăiate cu un x inchizitorial. Un copac colorat în roșu și negru va fi prezidiu și ascunziș pentru îndrăgostiți. Luminile înfiripă o atmosferă fantastică, burlescă. Care-s moravurile în Navarra? Îl întrebăm pe Shakespeare.
Regele Ferdinand al Navarrei (George Ivașcu) și cei trei companioni ai săi, Berowne (Ștefan Pavlu), Longaville (Alin State) şi Dumaine (Lucian Ifrim) fac un jurământ: să se dedice studiului și postului vreme de trei ani; să-și alunge tentația carnală: femeia.
Promisiunea solemnă le va fi dejucată ironic. Prințesa Franței (Ioana Anastasia Anton) și suita ei de ladies (Rosaline – Alexandra Fasola, Katherine – Silvana Negruțiu, Maria – Maria Vârlan) fuseseră invitate la curtea Navarrei să poarte tratative pentru cedarea Aquitaniei. Dar nu miza politică e strădania lor. Regelui și fârtaților lorzi li se aprind inima-călcâiele. Vizitator în Navarra pe timpul “surghiunirii” prin decret a iubirii este și Don Adriano de Armado spaniolul și pajul său Moth (Molie, jucată de Adela Bengescu). Lui îi cade cu tronc țărăncuța Juaquinetta pe care o prinde în flagrant delict, giugiulindu-se cu țăranul Tărtăcuță (Cătălin Babliuc).
Comedia “Zadarnicele chinuri ale dragostei” e o piesă înțesată de scene în care ni se par hazlii agonia și dorința masculină.
Ni se pare amuzantă fractura permanentă între realitate și ficțiune, între ce-i în mintea personajelor și cum se-nlănțuie faptele. Bărbații gem de umoare neagră, se perpelesc în melancolie, o dau în mintea poeților și scriu sonete flamboiante. Încearcă să se ascundă unii de alții, să nu-și nesocotească austerul și ridicolul jurământ, se dau de ceasul morții cu ștreangul dragostei strâns la gât. Piesa-ncepe cu o romanță spaniolă a lui Caetano Veloso – Un caballero de fina estampa. Muzica te-ndulcește ludic și se potrivește mănușă întâmplărilor donquijotești care urmează. Chiar dacă vorbim de Shakespeare, Șerban leagă imaginativ personajele. Niciunul dintre bărbații din piesă n-are simțul realității. Fiecare vrea să fie eroic în lupta cu obstacolul imaginar, dragostea.
Regizorul Andrei Șerban îi pune-n joc caraghioși și-n zbucium.
Nobilii bărbați apar îmbrăcați ca niște dandies-hipsteri, cu șosete în culori pastel și sacouaș roz-verde-bleu-ciel (costumele sunt creația Editei Lupea), le întâmpină pe ladies înveșmântați dichisit, apoi, după ce ochii și inima li se holbează încep să facă fitness, să ridice gantere, să se pregătească de amor. Iarăși, regizorul face deștept cu ochiul prezentului. Se-ntrec în poezele disperate, se bat în sonete pe ritm de rap, se deghizează ca să le prindă-n mreje, trec prin toate trudele. Sonetele din piesă sunt prologul erotismului și conținutul scrisorilor de dragoste.
Necioplitul Tărtăcuță, un fel de “bufon înțelept”, trebuie să livreze scrisorile, dar le-ncurcă și iscă tevatură. Inima grea și melancolia îi roade pe Rege și lorzi.
Dar nobilele doamne, sfătuite de Boyet (lord jucat de Catinca Nistor), hâtru deconspirator de ibovniciri, le dejoacă orice osteneală. Atunci când bărbații se costumează în moscoviți și le curtează, doamnele îi înșeală, deghizându-se la rândul lor una sub masca celeilalte. Confuzia e tipic shakepeariană, iar Șerban alege să expună scena folosindu-se de subtilități de limbaj – doamnele vorbesc graseind ca-n franțuzește, bărbații vorbesc rusa vârtoasă. Râzi de-adevăratelea, nu glumă. Râzi și de don Adriano de Armado care vorbește jumi-juma în spaniolă și-și alege cuvintele cât mai prețioase, dar și de pajul lui care-l fentează cu joculețe de logică. Te prăpădești de râs în momentul în care țărănoiul Tărtăcuță îl corectează pe lord că nu-i corect “renunerație”, ci “remunerație” sau când Molie și Tărtăcuță pun publicul la încercare să repete sintagma latinească “honorificabilitudinitatibus”. Comedia shakesperiană e și o mostră intelectuală de umor pedant și calambururi sofisticate.
Șerban, traducătorii Lucia Verona și Horia Gârbea, dar și regizorul secund Daniela Dima – care-a făcut adaptarea liberă după piesă – te poartă-ntr-un festin comic.
Fiecare cuvințel și vers au duhul și ironia shakespeariană. Andrei Șerban spune că “Zadarnicele chinuri…” e un puzzle erudit. „Pentru un public modern titul este mai familiar decât piesa însăși, căci textul pare deseori obscur și poate de aceea se joacă rar (în România cel puțin), căci pare mai mult o piesă "de citit", datorită subtilităților de limbaj, un puzzle erudit, intenționat de autor să ne provoace, să ne atenționeze asupra felului în care distorsionăm sensul cuvintelor, denaturând limbajul.
Dar cum să facem ca acest text scris acum peste 400 de ani să vibreze în secolul 21? 
Înțelegerea noastră e limitată și subiectivă, suntem atinși de un aspect sau altul și încercăm să transmitem ce ne-a atins pe noi” Nobilii se chinuie să distreze doamnele cu piese-n-piesă, altă situație comică preferată de Shakespeare. Eroi antici (Hector, Hercule, Alexandru Macedon) sunt închipuiți de țărănoi și de sergenți. Iese talmeș-balmeș și râsul detensionează sfada dintre bărbați și femei. Dar comedia se-ncheie cu un efect tragic. Prințesa Franței e anunțată că tatăl ei a murit. Regele Ferdinand al Navarrei și prietenii lui trebuie să ispășească un an de pustnicie ca să cucerească Prințesa și alaiul ei. Astfel că jurământul lor artificial se transformă într-un jurământ veritabil de dragoste.
În final, am ieșit din sală cu senzația că Andrei Șerban e maestru trendsetter în Shakespeare.
De la comedii la tragedii, îl mănuiește și-l aduce-n zilele noastre. Și care alt autor dramatic a scris mai veridic despre natura umană, supliciile, șfichiuiturile sorții și ironiile în care cădem capcană noi, oamenii?
Zadarnicele chinuri ale dragostei de William Shakespeare
Un spectacol de Andrei Şerban traducere de Lucia Verona şi Horia Gârbea într-o adaptare liberă de Daniela Dima
Cu: Şerban Pavlu, George Ivaşcu, Alin State , Lucian Ifrim, Cătălin Babliuc, Constantin Dogioiu, Catinca Maria Nistor, Ioana Anastasia Anton, Alexandra Fasolă, Silvana Negruţiu, Maria Vârlan şi Adela Bengescu
Regie şi lumini: Andrei Şerban Regizor asociat: Daniela Dima Decor: Octavian Neculai Costume: Edita Lupea
Foto: Mihaela Petre
2
2
