UPDATE Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în județul Buzău, în zona Nehoiu, la locul accidentului fiind găsite două persoane decedate, a declarat Gabriel Cosma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

112Foto: Max Pixel

Potrivit acestuia nu era aprobat niciun survol în zonă, din informațiile de la autoritățile aeronautice. El a mai spus că în zonă a plouat continuu, vremea fiind extrem de nefavorabilă încă din cursul nopții.

Autoritățile din Buzău au intrat în alertă după ce un localnic din Nehoiu a sunat la 112 și a anunțat că într-o zonă greu accesibilă a găsit bucăți dintr-un avion ce pare a fi de mici dimensiuni, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanților ISU Buzău, un localnic din Nehoiu a sunat, în jurul orei 15.30, la 112 și a anunțat că a văzut o aripă dintr-un avion ce pare de mici dimensiuni. Descoperirea a fost făcută într-o zonă greu accesibilă.

”A zis că a văzut o aripă, așa se pare, dintr-un avion, dar care nu este de mari dimensiuni. Nu a văzut vreo prăbușire. Forțele de ordine au plecat în zona respectivă pentru efectuarea recunoașterii și pentru intervenție în cazul în care este nevoie”, au declarat sursele citate.

Spre locul indicat au plecat polițiști, pompieri, jandarmi și echipaje de la Ambulanță.