Câteva zeci de tancuri relativ moderne și blindate mai noi, în rest sute și sute de tancuri, transportoare, tunuri și arme învechite, depășite tehnic și uzate moral - așa arată radiografia dură la zi a Forțelor Terestre, principala ramură a Armatei Române. Pe alocuri găsim și echipamente mai noi sau mai relevante, însă per total prea puțin pentru Armata celui de-al zecelea membru ca mărime din NATO. Noile achiziții s-au lăsat așteptate, blindatele moderne vin cu țârâita, noi arme de asalt și muniție standard cu cea a alianței încă sunt doar ici-colo implementate, iar perspectiva unui nou și modern tanc principal de luptă e deocamdată neclară... Dincolo de echipamente însă, Armata are la îndemână poate cea mai valoroasă și importantă resursă: oamenii - adevărați profesioniști, dedicați jurământului depus.

Soldati romani intr-un exercitiu militarFoto: MApN - Nicusor Comanescu
  • HotNews.ro face un inventar la zi cu dotarea Armatei Române - ce fel de echipamente și câte mai avem în uz în momentul de față, cu ce lucrează militarii români în țară, dar și peste hotare acolo unde reprezintă România și ce poate pune pe masă țara noastră în cazul unui conflict armat.

Cu circa 36.000 de militari, Forțele Terestre reprezintă cea mai consistentă ramură a Armatei Române. Resursa umană este fără doar și poate cea mai de preț „dotare” a Armatei, cu atât mai mult cu cât în multe situații echipamentele cu care militarii români au de lucru lasă mult de dorit.

TANCURI

Numărul exact de tancuri pe care Armata încă le mai are în uz nu e un lucru public sau cunoscut. Se știe, însă, că singurele tancuri moderne ale Armatei sunt 54 la număr - celebrele TR-85M1 „Bizonul”.

Restul - câteva sute - sunt variantele originale, nemodernizate ale Bizonului sau mult mai bătrânele T55 sovietice. De ce nu se știe exact câte dintre acestea mai sunt în stare de funcționare și chiar sunt și folosite de Armată? Unele voci spun că din rațiuni tactice, alte surse vorbesc mai degrabă de motive ce țin de mândrie instituțională - nu dă bine să zici că nici dintre tancurile vechi nu mai ai destule.

Perspectivele pentru tancuri noi în viitorul apropiat? Neclare...

TR-85M1 Bizonul - Principalul tanc (relativ) modern de luptă al României

Au fost realizate 54 de unități pornind de la modelul TR-85 începând din 1997, deși modelul TR-85M1 este mult diferit (șasiu modfiicat, motor diferit, turelă nouă, sisteme noi, stabilizare etc.). În prezent aproape toate sunt în uz în Armată, și vor rămâne în dotare încă o perioadă chiar și după ce România va decide și va cumpăra tancuri noi (probabil tancuri nemțești Leopard 2 - detalii la finalul articolului).

Tancul TR 85 M1 Bizonul este un tanc de talie mijlocie, cu o greutate de 50 de tone și echipaj de 4 oameni.

Arma principală este un tun de calibru 100mm, semiautomat mecanic cu țeavă ghintuită, cu 41 de lovituri și ale cărui proiectile pot fi perforante, cumulative sau explozive. Bătaia maximă este de 14.600 m.

Tancul mai dispune de o mitralieră jumelată calibru 7,62 mm și o mitralieră cu calibru 12,7mm.

---

TR-85 - Tanc principal de luptă dezvoltat în România pe baza tancului sovietic T-55 și produs între 1986 și 1990 în cateva sute de exemplare.

În prezent în uz mai sunt în jur de 150 de astfel de tancuri și ar urma să fie scoase din uz odată ce România va începe să achiziționeze tehnică nouă.

---

T55 - Circa 100, sau chiar mai puține, aflate în uz în prezent, din peste 400 inițial pe inventar din care T-55AM și T55AM2 de producție sovietică și undeva pe la 50 de bucăți TR-580 de producție românească.

Sunt probabil printre cele mai vechi și depășite equipamente blindate grele ale forțelor armate în prezent.

xxxx

---

Blindate de luptă

MLI-84 și varianta modernizată MLI-84M „Jderul”

Mașina de Luptă a Infanteriei (MLI) - Vehicule blindate, șenilate, gândite să transporte militari și să însoțească în luptă infanteria. Varianta modernizată „Jderul” dispune o turelă cu tun de 25 mm Oerlikon și lansator cu două rachete antitanc Spike pentru a putea angaja în luptă și unități inamice blindate.

Doar 101 au fost modernizate la standardul „Jder”, dar în total au fost spre 200 de astfel de vehicule, multe din ele fiind în continuare în folosință, îndeplinind diverse roluri precum puncte de comandă sau vehicule de evacuare medicală.

Conform planurilor MApN aprobate de Parlament, alte 48 ar trebui să fie modernizate similar în cadrul unui program de circa 183 de milioane de euro.

---

Piranha V - 227 contractate, deocamdată nici unul ajuns pe mâinile Armatei...

Un transportor blindat 8X8 care, în mare parte, va avea și el rol de MLI. Practic, varianta principală din cele 227 cumpărate de România va fi dotată cu turelă automată cu tun de 30 de mm și mitralieră.

Pentru început, însă, nici un Piranha 5 din acest tip cu turela Elbit UT-30 nu va avea montate lansatoare de rachete antitanc Spike.

În momentul de față opt astfel de transportoare au fost aduse la București, dar încă nu au fost transferate oficial forțelor române.

Piranha 5 achiziționate de România au o greutate de 33 de tone și nu sunt amfibii. Au un sistem de direcție pe patru axe și suspensie hidropneumatică, iar nivelul de protecție STANAG 4569 este 4/4a/4b.

Transportoare blindate

Piranha IIIC - 43 de unități

România a achiziționat 31 de transportoare blindate 8X8 Piranha IIIC cu turelă cu mitralieră 12,7 mm, dar și 12 derivate. Toate transportoarele Piranha 3C sunt în dotarea Brigăzii Multinaționale NATO de la Craiova, condusă de România.

Piranha 3C este un transportor blindat și amfibiu,care poate transporta până la opt militari și cântărește circa 16 tone. Nivelul de protecție STANAG 4569 este de 3/3a/3b.

Cele 12 de vehicule derivate sunt puncte mobile de comandă, mortiere, tractoare de evacuare-reparații, vehicule de evacuare medicală, vehicule de cercetare CBRN.

---

Mașina de Luptă a Vânătorilor de Munte - MLVM

Blindate șenilate, amfibii, înarmate cu o mitralieră grea și care au fost fabricate în România în anii 80.

În total sunt circa 75 de unități și toate vor trece printr-un proces de reperații capitale, astfel încât vor rămâne încă multă vreme în dotarea armatei.

Există și variante cu mortier (aruncător de bombe) 120 mm, dar și MEDEVAC.

---

TAB B33 Zimbru - 8X8 - 69 unități

Construit în România pe baza unei licențe BTR-80 sovietic. Sunt cele mai noi dintre TAB-urile vechi și vor rămâne încă mult timp în dotare, mai ales că majoritatea dintre ele, dacă nu chiar toate, trec sau vor trece printr-un reparații capitale la uzina de la Moreni.

B33 Zimbru este un blindat amfibiu, 8X8, greu de circa 14 tone, înarmat cu o mitralieră grea de 14,5 mm și o mitralieră 7,62 mm. Poate transporta 10 militari dintre care opt sunt pasageri.

---

TAB-77 - Circa 150 mai sunt în dotarea Armatei

Este varianta construită în România a modelului sovietic BTR-70. Arma principală este o mitralieră grea de 14,5mm, iar cea secundară o mitralieră de 7,62mm, poate transporta noua militari pe lângă cei doi membri ai echipajului și are o viteză de înaintare în apă de 9 km/h.

---

TAB-71 - Circa 400 au fost inițial construite - Este varianta construită în România a modelului sovietic BTR-60.

Este neclar câte astfel de transportoare mai sunt în uz în prezent, unele estimări vorbesc de circa 100, altele de mai multe chiar. În continuare multe din ele au motorul pe benzină, un lucru atipic pentru un vehicul blindat.

Sunt practic primele transportoare care vor fi retrase din uz odată ce Armata primește vehicule mai noi.

---

TABC-79 - Transportor blindat ușor 4X4, multirol, construit într-un număr de 400 de bucăți.

Un număr dintre acestea sunt și vehicule mortiere. Modelul folosește unele componente ale TAB-77. Armamentul, în funcție de variantă, constă într-o mitralieră grea, model KPVT de calibrul 14.5 mm, și o mitralieră jumelată PKT, de calibrul 7.62 mm

Transportorul are un echipaj de trei soldați și poate transporta încă 4 militari complet echipați.

Marea majoritate, dacă nu chiar toate, vor fi păstrate încă un timp și vor fi reparate având în vedere că în prezent nu există încă un plan concret al Ministerului Apărării de a gasi și realiza în România un înlocuitor 4X4.

---

Vehicule blindate

Autovehicule blindate americane HMMWV (Humvee) - Peste 300 de unități, din care foarte multe sunt dislocate în Afganistan. În funcție de variante au și mitraliere grele montate pe ele.

Autovehicule blindate URO Vamtac (Spania) - Circa 100 de astfel de vehicule, majoritatea folosite de forțele speciale sau diferite structuri speciale.

Pe unele din ele, cel puțin demonstrativ, au fost montate lansatoare mobile de rachete antitanc Spike.

Autovehicule blindate Panhard PVP (Franța) - 16 astfel de vehicule au fost achiziționate în urmă cu cinci ani.

Acestea au un nivel de protecție STANAG 2 și 2A pentru protecție la explozii.

Autospeciale blindate Wolf (Israel) - Trei astfel de unități achiziționate de România încă din 2009 și sunt folosite de Poliția Militară.

Bindate anti-mină - MRAP

Câteva zeci de MRAP-uri Cougar 6X6, Oshkosk M-ATV și MaxxPro Dash puse la dispoziție de către SUA pentru militarii români care le folosesc în misiunea din Afganistan.

La aceste vechicule se mai adaugă în dotare autospeciale de telecomunicații Chevrolet Tahoe, 4X4 Landrover Defender, ATV-uri Polaris, vehicule Dacia Duster, microbuze de transport Mercedes Benz Sprinter și VW Transport echipate special pentru misiuni CBRN.

Camioane

Camioane DAC - Peste 300 de camioane în diverse configurații și variante de tracțiuni (4X4, 6X6 și 8X8) - folosite atât pentru transport de trupe și provizii, dar și echipamente, pontoane, ambarcațiuni sau tractarea unor diverse instalații (tunuri, radare, containere, echipamente de comunicații, generatoare etc).

Unele modele - DAC 665T - sunt folosite ca bază pentru aruncătorul de proiectile reactive APRA-40.

În altă variantă cu cabină blindată (DAC 15.215 DFAEG), e folosit în cadrul sistemelor de lansare a artileriei reactive LAROM (detalii despre acestea într-un episod viitor).

Camioane ROMAN - peste 120 de unități folosite peste tot prin țară.

Mai recent, în 2016, MApN cumpăra de la Roman Brașov 23 de camioane militare noi cu tracțiune 6X6.

Camioane IVECO - 173 de camioane IVECO High Mobility Truck 6X6 cumpărate de România la început de 2018.

În 2015 MApN a mai achiziționat de la Iveco Defence Vehicles 29 de camioane militare (12 autotractoare cu șa pentru tractat semitrailere ATS, 11 autotranscontainere ATC, 6 vehicule cu macare și troliu pentru recuperare VRE).

Pe lângă acestea, Armata mai are în dotare și camioane DAF sau Tatra.

---

Mortiere și tunuri de artilerie*

Cel puțin trei tipuri de mortiere folosite de militari, toate de producșie românească din perioada comunistă: M1988 (calibru 60mm), M1977 (calibru 82 mm) și M1982 (calibru 120 mm).

Diverse tunuri de artilerie de producție românească și diferite calibre: M82 (calibru 76mm) - peste 100 de unități, M81 (calibru 152 mm) - peste 300 de unități, M85 (calibru 152 mm) - circa 100 de unități.

Tunurile M30 cu calibru 122 mm de proveniență sovietică - Undeva între 100 și 200 de unități.

*Despre artileria reactivă, lansatoarele de muniție explozivă nedirijată (LAROM și APRA-40), vom discuta într-un episod viitor.

Mijloace ANTI-TANC

Rachete antitanc Spike - Peste 2000 de astfel de rachete achiziționate de România în ultimii cinci ani, în diverse configurații. Rachetele antitanc Spike - cele mai moderne din actualul arsenal - vin montate atât pe MLI-84M „Jderul” și pe elicopterul IAR-330 Puma SOCAT, cât și în variantă portabilă (MR) pentru trupele din teren.

Mijloace portabile antitanc - Rachete Spike MR, aruncător de grenade AG-7 (foto), aruncător de grenade AG-9 (tun fără recul 73 mm) (foto), rachete antitank 9K111 Fagot și câteva de sisteme norvegiene M72A5 LAW, folosite în special de forțele speciale.

Sistemul Spike MR - testat în poligonul Cincu în 2017 - Sursa foto: MApN / Nicusor Comanescu

Tunul tractat M1977, calibru 100m - Circa 200 de astfel de unități în dotare.

Vehicule cu lansatoare de rachete antitanc

Circa 90 de unități 9P122 "Malyutka"

40 de unități 9P148 "Konkurs"

---

TUNURI ANTIAERIENE*

Complexul Oerlikon 2x35 mm - În total 72 de tunuri antiaeriene cumpărate de la Elveția și cu care România participă de doi ani deja la contingentul NATO din Polonia.

Tunurile se strâng și, împreună cu radarele și dotările auziliare, sunt tractate de camioane Dac 6X6.

Complexul antiaerian autopropulsat - GEPARD - 36 de vehicule

E un sistem de artilerie antiaerian blindat, autonom, autopropulsat cu 2 tunuri cu calibru de 35 mm și radar propriu, primit de la Germania la începutul anilor 2000.

Radarul de căutare are o rază de 15 km și distanța eficace de tragere de 3,5 km. Cadența de tragere este de 550 de lovituri/min per tun.

*Despre apărarea anti-aeriană cu rachete vom discuta într-un episod viitor.

Arme de asalt, pistoale și mitraliere

Pistoale românești (model 1995 și model 2000 - de calibru 9x19mm), dar și pistoale Glock 17 (calibru 9X19 mm).

HK MP5 și HK UMP9 (foto) - carabină automată cu calibru 9x19mm, folosite mai ales de diverse de categorii speciale de forțe. Poliția Militară folosește și carabine Uzi.

Pușca Automată model 1986 (PA md. 86) - Principala armă de asalt a forțelor românești - calibru 5,45x39 mm

Pistol Mitralieră model 1963/1965/1990 (PM m.d 63/65/90) - Arma de asalt cu calibru 7,62x39mm

Puști de asalt folosite de forțele speciale (calibru 5,56x45mm): HK G36, SIG 551 LB, Steyr AUG, M4.

Pușcă mitralieră Model 1993 (PM md. 93, calibru 5,45x39mm) și Pușcă Mitralieră model 1864 (PM md. 64 - calibru 7,62X39mm)

Mitraliere SS-77 MK1 (7.62×51mm), Mitraliera md. 66 (7.62×54mm) (foto) și M240 (7.62×51mm).

Mitraliere grele montate pe blindate: Browning M2HB QCB (12.7×99mm) și DShK (12.7×108mm/99mm)

Puști cu lunetă: PSL (principalăa armă cu lunetă a forțelor române) - 7.62×54mm.

BarrettM82 (12.7×99mm), AR-10 SuperSASS și Brügger & Thomet APR (7.62×51mm) - folosite de forțele speciale.

---

VIITOARE ACHIZIȚII

Pe lângă ce există acum în dotare, Forțele Terestre ar trebui în următorii ani să primească noi echipamente, pornind de la blindate și capabilități noi de apărare anti-aeriană, la blindate ușoare și sute de transportoare blindate, atât 8X8, cât și 4X4.

Astfel, poate principala achiziție care ar putea fi făcută în următorii ani va viza noul tanc principal de luptă. România face parte din proiectul OMBT-Leo2 lansat de Agenția Europeană de Apărare (EDA) în 2017, în cadrul inițiativei Pooling & Sharing, cu scopul optimizării principalului tanc de luptă european, plecând de la platforma Leopard 2A4 care va fi modernizată până la varianta 2A7.

Conform declarațiilor diverșilor oficiali, România ar putea cumpăra 60 de astfel de tancuri Leopard 2 (foto), din care 54 tancuri complete și 6 doar într-o variantă pentru antrenament.

Pe lângă achiziția de 227 de transportoare blindate Piranha 5, din care marea majoritatea sunt cu turelă cu tun de 30mm și vor juca rol de MLI, Armata va mai trebui să achiziționeze circa 300-400 de transportoare blindate 8X8 amfibii. Până de curând în prim plan pe acest contract era proiectul Agilis, un nou transportor ce trebuia dezvoltat și construit de nemții de la Rheinmetall cu Uzina de la Moreni, însă MApN s-a sucit pe parcurs și încă nu știe dacă proiectul va fi anulat sau nu.

Un alt proiect prevede modernizarea a încă 48 de MLI-84 la standardul „Jder” - upgradarea blindajului, montarea unui noi turele cu tun și rachete anti-tanc. Cu toate acestea, tot odată cu modificarea planurilor din proiectul Agilis, MApN ar putea să decidă să achiziționeze de la Rheinmetall nu mai puțin de 173 de blindate MLI Puma, perintre cele ami moderne astfel de vehicule din lume.

Ba chiar în 2018 oficialii din MApN ar fi vrut să demareze programul „de urgență”. Dacă s-ar opta pentru cele 173 de blindate Puma, ar putea fi unul dintre cele mai scumpe programe ale Armatei, mai scumpe chiar și decât programul de achiziție a celor 60 de tancuri Leopard 2.

Un alt proiect al Armatei este achizția de sisteme obuziere cal. 155 mm autopropulsat pe șenile, însă nici aici nu au apărut public prea multe informații.

Nu în ultimul rând, MApN e în discuții de câțiva ani pentru 45 de elicoptere de atac pentru Forțele Terestre, un contract care ar putea ajunge chiar și la peste 2 miliarde de euro odată finalizat - mai ales că ambițiile sunt ca o parte din asamblare să se facă în țară.

În pole position sunt americanii de la Bell cu 24 de elicoptere de atac AH-1Z Viper și 21 de elicoptere multirol UH-1Y Venom (foto), elicoptere ce ar trebui asamblate la IAR Brașov.

În cursă însă ar putea intra și Boeing cu elicopterul Apache, Sikorski(Lockheed Martin) cu celebrul Blackhawk, dar și Airbus cu modelul H145M pentru atac și modelul H215M pentru multirol.

Noua armă de asalt? O armă nouă, modernă, produsă în românia care să înlocuiască marea majoritate a armelor de asalt de concepție sovietică. Deja Ministerul Economiei prin gura ministrului Bădălau a anunțat că negociază cu italienii de la Beretta să producă în țară arma de asalt ARX 160 A3.

Armata ar fi făcut deja unele teste cu diverse tipuri de arme, printre care și ARX 160, cu scopul de a găsi un înlocuitor pentru PA Md 86, calibrul 5,45x39mm. Deocamdată de la MApN nu s-a comunicat nimic oficial.

Un alt program major prevede achiziția a peste 3.300 de camioane militare până în 2027, dintr-un total de circa 13.000 cât ar avea nevoie Armata. Aici s-a lansat o licitație uriașă de 750 de milioane de euro în vara lui 2018, dar procedura s-a blocat deocamdată în contestații.

Un alt contract major - circa 80 de milioane de euro pentru 286 de mașini blindate de teren pe care pot fi montate și sisteme de rachete anti-tanc. Licitația a fost lansată în septembrie 2016, dar au urmat suspiciuni de corupți și contestații în justiție, iar procedura nu s-a mai finalizat.

  • Episodul II cu dotarea la zi a Forțelor Aeriene va fi publicat luni dimineață (29 aprilie).

--

Citește și: ​INTERVIU Fost general american, despre cum ar trebui să se apere România de Rusia la Marea Neagră și care ar fi membrul NATO ce ar putea părăsi alianța. PLUS: Ar trebui să cumpărăm F-35 în loc de F-16?