Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a decis joi demiterea directorului general al companiei, Gabriel Stoe, au declarat pentru Agerpres surse oficiale. Hotărârea a fost luată după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut un control la Aeroportul Otopeni, anunțând că a găsit "o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie".

HotNews.roFoto: Hotnews

Joi dimineață, Răzvan Cuc a făcut un control la Aeroportul Henri Coandă, apoi a postat pe Facebook mai multe fotografii din aeroport, dar și un clip video cu el în inspecție. El spunea că a primit "numeroase sesizări" din partea pasagerilor nemulțumiți de condițiile din aeroport, iar la fața locului a descoperit că aceștia au dreptate.

"La fața locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este așa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilități nu funcționau, lifturile, la fel. Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri", a scris Cuc.

Ministrul a descoperit și că la plecări nu există niciun scaun, iar pasagerii sunt nevoiți sa stea pe marginea scărilor și pe pervazul geamurilor.

"Mizeria și delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie. Lipsa investițiilor este vizibilă, deși ar putea sa existe investiții pentru că această companie are buget generos. Mă declar total nemulțumit de acest management al companiei si cu siguranță românii merită un altfel de management”, este concluzia lui Cuc. Ulterior, el a spus, la Digi24, că a cerut președintelui Consiliului de Administrație al societății revocarea directorului.

Gabriel Stoe a fost numit în funcţia de director general interimar al CNAB la 1 februarie 2019, ca urmare a încetării mandatului provizoriu de patru luni al lui Traian Panait în această funcţie.

Stoe este de profesie economist şi a ocupat anterior diverse funcţii, atât în cadrul CNAB (inclusiv pe cea de director financiar), cât şi la TAROM, unde a fost director general interimar şi director financiar.