Ţara în care nu se mai permite anonimatul pe internet, din 2020. Utilizatorii de internet din Austria vor fi obligaţi din 2020 să îşi folosească numele real pe internet. Guvernul republicii a elaborat un nou proiect de lege în acest sens, urmând a fi adoptat în toamna acestui an. Odată cu intrarea în vigoare a legii, din 2020, utilizatorii nu vor mai putea să facă comentarii anonime pe internet, iar acest lucru va contribui la combaterea manifestărilor instigatoare la ură în mediul online, potrivit Rador citat de Descopera.

faze tariFoto: Colaj foto

Cum arată preotul care se pregătește pentru o competiție de haltere.

Într-o mănăstire greco-catolică din Ucraina, părintele Makari trage clopotele înainte de slujba de dimineaţă. Pentru el, greul vine abia apoi. După rugăciune lasă hainele monahale pentru echipamentul de halterofil. În tinereţe, părintele era pasionat de karate şi fotbal. S-a călugărit în urmă cu 20 de ani, dar pasiunea pentru sport a rămas, scrie Stirile ProTv.

Avioanele-restaurant în care chiar o să-ți placă să mănânci. Joey Morris, de 29 de ani, din Taneytown, Maryland, SUA, s-a îndrăgostit până peste cap de RoboTroll în decembrie 2017. Jucăria din anii 1990 a reușit să trezească un fel de nostalgie duioasă în inima americanului și să îl facă să devină îndrăgostit până peste cap. Morris și-a anunțat prietenii din lumea reală, dar și pe cei din lumea virtuală că are un iubit oficial și că se gândește serios să se căsătorească. Joey a fost diagnosticat încă de la vârsta de 10 ani cu o afecțiune psihică ce îl făcea să dezvolte sentimente erotice față de diferite obiecte, potrivit Click.

S-a îndrăgostit de un roboțel. Nu vorbim despre avioanele unor companii de zbor premium, ci de aparate de zbor transformate în restaurante, pe pământ. Deși par destul de neîncăpătoare atunci când trebuie să stai ore bune pe un scaun cu spațiu limitat pentru picioare, avioanele pot servi foarte ușor ca loc de luat masa, dacă sunt amenajate corespunzător. Există astfel de restaurante în mai multe locuri din lume, potrivit Playtech.

Tânără desfigurată după ce și-a mărit buzele la o petrecere. O tânără care a trecut printr-o experiență terifiantă după ce a apelat la injecții cu acid hialuronic în buze și-a spus povestea și vrea să tragă un semnal de alarmă. Britanica Rachael Knappier s-a temut că își va pierde buza de sus și a povestit că asistentele medicale au râs când au văzut-o, relatează The Sun. Prezentă într-o emisiune televizată, luni dimineață, tânăra de 29 de ani a povestit că și-a injectat în buze o soluție, la o petrecere, la recomandarea unei prietene, potrivit Stirile ProTv.