​Vedetele, sexy şi goale pe social media, de Paştele catolic. Iepuraşi năstruşnici, care amintesc mai degrabă de personaje din filmle porno şi nicidecum de inocenţa şi smerenia care ar fi trebuit să le cuprindă şi pe vedete într-o sărbătoare religioasă de asemenea proporţii. Cam asta au etalat starurile din showbiz-ul american ieri, când întreaga suflare catolică a sărbătorit Paştele. Conform tradiţiei, credincioşii ar trebui să se gândească în tăcere şi rugăciune la moartea lui Hristos şi să participe, alături de familie, la slujba de la biserică, însă câteva vedete mai controversate au ales să uite de cele sfinte şi să pozeze... în ipostaze XXX, scrie Click.

vedeteFoto: Colaj foto

Oana Lis își povestește drama într-o carte. „Mi-a fost foarte greu să trec peste trauma violului”. Soția fostului edil al Capitalei, Viorel Lis, se pregătește să scrie o carte în care va vorbi despre experiențele mai puțin plăcute prin care a trecut de-a lungul vieții. „Am învăţat să mă cunosc mai bine, dar şi pe ceilalţi. Vreau să scriu despre viaţa mea, despre familia în care am trăit, dar şi despre trauma violului. Vreau să o scriu prin ochii copilului, dar şi prin ochii femeii mature de acum. Mi-a fost foarte greu să trec peste trauma violului”, a explicat ea potrivit Libertatea.

Jason Momoa, schimbare majoră de look. Fanii au rămas șocați. Momoa este cunoscut pentru barba sa și pentur mușchii săi, iar admiratorii săi sunt devastați acum că vedeta a renunțat la podoaba sa facială. Într-o postare pe Instagram, Jason, în vârstă de 39 de ani, și-a dat jos barba pentru prima dată în șapte ani. El a luat această decizie pentru a atrage atenția asupra poluării cu plastic. Deși a fost pentru o cauză bună, fanii au rămas „în lacrimi” după ce idolul lor a rămas fără barbă. Postarea a atras mii de comentarii, potrivit Unica.

Cine şi-o aminteşte pe Peggy din „Familia Bundy“? Actriţa Katey Sagal are 65 de ani şi este de nerecunoscut. Serialul, care a fost filmat timp de 10 ani, având peste 250 de episoade, i-a schimbat total cariera actriţei Katey Sagal, care în luna ianuarie a acestui an a împlinit 65 de ani. Deşi îşi făcuse loc în casele românilor, Peggy din „Familia Bundy“ a dispărut din imaginaţia bărbaţilor la fel de repede cum a fost uitat şi celebrul serial. Cei care au mai văzut-o pe actriţa Katey Sagal au afirmat că aceasta nu mai seamănă deloc cu personajul Peggy Bundy, ea fiind schimbată total de trecerea anilor, potrivit Ok Magazine.

Cum arată Dida Drăgan la 72 de ani! Cu ce se ocupă acum. Dida Drăgan e bine, nu are datorii, nu s-a mutat din ţară şi nici nu are probleme, cum susţin cârcotaşii. „E prima oară când descriu viaţa mea. Nu sunt datoare la bănci, aşa cum s-a zis, nu am avut tendinţe suicidale, căci iubesc teribil viaţa mea, nu fac parte din biserica creştină neoprotestantă, am fost doar în vizită, cu Bodo (Bogdan Marin de la Proconsul – n.red.), să aud acolo cântece frumoase, nu m-am mutat în Elveţia, aşa cum se zice, la băiatul meu, mai ales că el nu mai locuieşte acolo, s-a repatriat! Dar mai ales oamenii trebuie să ştie că, mulţumesc Celui de Sus, nu am nici o problemă medicală, aşa cum susţin anumiţi doctori, judecând după anumite poze cu mine. Şi nu mă las, am multă treabă”, a declarat Dida Drăgan potrivit Click.