Actrița sud-africană Charlize Theron spune că își crește băiețelul în vârstă de șapte ani ca pe o fetiță, după ce copilul, pe care l-a adoptat în 2012, i-a spus încă de la vârsta de trei ani că acesta este genul de care aparține, scrie Mediafax, citând dailymail.co.uk.

HotNews.roFoto: Hotnews

Starul hollywoodian, care mai are un copil adoptat, o fetiță în vârstă de trei ani pe nume August, a stârnit controverse anul trecut, după ce Jackson a fost fotografiată purtând rochie.

Într-un interviu pentru The Daily Mail, actrița în vârstă de 43 de ani a declarat că o crește pe Jackson ca pe o fetiță încă de când aceasta avea trei ani.

"Da, și eu am crezut că este băiețel. Până când ea s-a uitat la mine, când avea trei ani, și mi-a spus «Nu sunt băiețel!»", a povestit actrița.

"Așa că, iată, am două fetițe frumoase acum, pe care, ca orice părinte, vreau să le protejez și vreau să văd că reușesc în viață", a mai spus aceasta, care a explicat că nu ea trebuie să ia o decizie privind identitatea de gen a copiilor ei.

"Treaba mea este să le sărbătoresc și să le iubesc și să mă asigur că au tot ceea ce este nevoie pentru a fi cine vor ele. Și voi face orice pot pentru ca ai mei copii să aibă acest drept și să fie protejați", a declarat Theron, care i-a adoptat pe micuți ca mamă singură.

Charlize Theron este câştigătoarea unui premiu Oscar pentru rolul din filmul "Monstrul" (2004) şi mai are în palmares roluri precum cele din "Cu capul în nori" (2004), "Eu, Peter Sellers" (2004), "Aeon Flux" (2005) şi "Hancock" (2009). Actriţa a jucat, alături de Viggo Mortensen, în "The Road", o dramă SF regizată de John Hillcoat, şi a mai putut fi văzută pe marile ecrane în comedia romantică "Tânăra adultă/ Young Adult" (2011). În 2012, acesta a putut fi văzută în două pelicule cu mare succes de casă - "Snow White & the Huntsman/ Albă ca Zăpada şi războinicul vânător" şi "Prometheus". De asemenea, actrița a jucat în 2014 în "A Million Ways to Die in the West", iar, în 2015, în "Dark Places" și "Mad Max: Fury Road", care a câștigat şase premii Oscar.