​Prioritatea Partidului Național Liberal pentru viitorul mandat în Parlamentul European este simplificarea absorbției fondurilor europene. Vrem reguli europene mai simple pentru ca micii investitori și autoritățile locale să aibă aceleași șanse de a atrage bani europeni, la fel ca marii beneficiari de fonduri UE.

Siegfried MureșanFoto: PNL

Dar, pentru a ne asigura că antreprenorii, micii investitori și primarii de comune și orașe mici vor putea accesa mai ușor fonduri europene, avem nevoie și de un guvern care să nu mai încarce inutil birocrația absorbției de fonduri UE, ci să o simplifice.

Ce am făcut și ce vom face

În ultimele luni, m-am întâlnit cu sute de primari și cu sute de investitori și tineri antreprenori care mi-au spus următorul lucru: „Siegfried, avem idei bune, vrem să atragem fonduri europene, dar birocrația ne descurajează, avem nevoie de sprijin”.

De aceea, am trecut la treabă și, la nivel european, s-au luat deja mai multe decizii pentru a simplifica regulile de absorbție a fondurilor europene. Am aprobat o modificare a regulamentului financiar prin care se vor simplifica normele de utilizare a diferitelor tipuri de fonduri, indiferent dacă ele sunt gestionate direct de către Comisie, în mod indirect de către diverse organizații și organisme sau împreună cu autoritățile naționale.

Noile norme vor da posibilitatea ca plățile UE să se bazeze pe obținerea de rezultate, mai curând decât să se urmărească fiecare euro cheltuit. Acest lucru va reduce formalitățile administrative atât pentru beneficiari, cât și pentru autorități, care vor putea să se concentreze pe realizările în domeniul lor de politică, mai curând decât pe colectarea și verificarea documentelor financiare.

Începând cu anul 2021, va exista un set unic de reglementări pentru fondurile europene, birocrația va fi redusă și vor fi eliminate controalele inutile.

Totodată, PNL va susține în viitorul Parlament European digitalizarea accesării fondurilor europene, astfel încât să fie asigurată transparența în fiecare etapă a utilizării fondurilor europene, de la licitație, la implementare și plăți. Astfel, birocrația va fi diminuată, costurile vor fi reduse și corectitudinea mult sporită. Nu va mai trebui ca beneficiarii de fonduri europene să parcurgă, ca acum, sute de kilometri pentru a semna un document lipsit de importanță.

Măsuri care trebuie implementate la nivel național

Nu este, însă, suficient să simplificăm regulile la nivel european, dacă birocrația este dublată sau, uneori, triplată de autoritățile naționale.

Vedem cum actuala guvernare nu a făcut nimic pentru a veni în ajutorul beneficiarilor de fonduri europene. Mai mult, fondurile UE care ar trebui absorbite prin proiecte ale guvernului stau necheltuite. Au trecut deja 5 ani și 3 luni din cei 7 ani ai Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2014 - 2020, iar România are o rată de absorbție de doar 22%. Dacă nu vom reuși să accelerăm absorbția, nu numai că vom ajunge să pierdem o parte din banii alocați țării noastre, dar există și riscul ca în următorul exercițiu să primim mai puține fonduri.

De aceea, noi, PNL, propunem mai multe măsuri care trebuie luate la nivel național pentru simplificarea și accelerarea absorbției de fonduri europene. Cum actualul guvern nu are niciun interes să sprijine beneficiarii de fonduri europene, ne luăm angajamentul ca toate aceste măsuri să fie implementate imediat ce PNL va ajunge la guvernare.

În primul rând, trebuie îmbunătățit sistemul electronic de depunere a dosarelor și trebuie simplificate procedurile; trebuie reduse controalele și eficientizate. Plățile trebuie efectuate la timp pentru că nu există semnal mai grav dat unui beneficiar de fonduri decât că UE nu își poate achita facturile la timp.

De asemenea, trebuie să deschidem cât mai multe apeluri pentru proiecte, să simplificăm ghidurile beneficiarului și să le facem mai concise.

Nu în ultimul rând, trebuie ca programele europene să devină mai vizibile, lumea să afle de ele și despre cum se poate beneficia de ele. Promovarea acestor programe este în prezent foarte slabă, cei mai mulți oameni nu știu de unde să înceapă atunci când vor să aplice pentru fonduri europene, iar mulți renunță descurajați. De aceea, PNL va lansa un ghid care va explica principalele oportunități de finanțare, cât și modalitățile concrete prin care se pot accesa și implementa proiectele finanțate cu sprijinul fondurilor europene. Decât să umplem cutiile poștale cu materiale de propagandă guvernamentală, bazată de cele mai multe ori pe informații false, nu mai bine alocăm aceste resurse pentru informarea corectă a cetățenilor cu privire la fondurile europene?

Mai avem puțin până vom intra în noul Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027. Iar pentru a reuși să simplificăm absorbția de fonduri europene în viitorul CFM, avem nevoie de o reprezentare puternică în Parlamentul European, dar este foarte important și cine va guverna România în perioada 2021 - 2023. Aceasta este perioada în care vom transpune noile recomandări europene privind absorbția fondurilor UE în legislația națională. Va fi o diferență foarte mare între abordarea liberală, care se va face în strânsă legătură cu beneficiarii de fonduri europene, cu IMM-urile, cu ONG-urile și cu primarii din România, și abordarea partidului condus de Liviu Dragnea care este interesat doar de cum poate profita clientela de partid de fondurile europene.

În concluzie, europarlamentarii PNL, alături de Grupul PPE din Parlamentul European, au început deja simplificarea regulilor pentru atragerea de fonduri europene. În viitorul mandat vom continua acest proces. Iar la nivel național avem pregătit un plan concret de a duce la simplificarea fondurilor europene astfel încât ele să fie atrase la fel de ușor de micii și marii fermieri, de micii și marii investitorii, de micile și marile orașe.