DNA a cerut în procesul lui Liviu Dragnea sesizarea Curții Constituționale pe articolul din Legea 78/2000 privind completurile specializate de la instanța supremă și pe o decizie a Curții supreme legată de interpretarea unui articol din Codul Penal privind prescrierea faptelor, fapt care a contribuit la amânarea procesului până în 20 mai. În solicitarea DNA se menționează că prin utilizarea unei sintagme atât de generale precum aceea de "complet specializat", s-a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență, aspect care afectează dreptul la un proces echitabil. Instanța supremă a decis amânarea procesului până în 20 mai.

Dragnea, catuseFoto: Captura YouTube

DNA a invocat două excepții de neconstituționalitate:

1. Privind Articolul 29 din legea 78/2000, care prevede: ”pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege se constituie complete specializate”. Este exact articolul invocat și de avocații lui Dragnea în proces, dar și de Florin Iordache în sesizarea la Curtea Constituțională, care are termen de pronunțare 19 aprilie.

DNA arată că prevederea are caracter general și ambiguu și nu indică în mod clar și concret în ce constă specializarea completurilor care trebuie să judece faptele de corupție prevăzute în această lege. "Textul criticat este neclar, lipsit de previzibilitate și accesibilitate, întrucât legiuitorul nu a definit noțiunea de completuri specializate și nu a stabilit care sunt criteriile conform cărora un complet de judecată devine specializat", invocă DNA în excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin utilizarea unei sintagme atât de generale precum aceea de "complet specializat", legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență pe care le-a adoptat, aspect ce afectează dreptul la un proces echitabil atât al inculpaților, cât și al persoanelor vătămate, mai susține procurorul DNA Raluca Mirică.

2. Privind articolul 174 din Codul penal cu referire la articolul 154 alin 2 din Codul penal, în interpretarea dată prin decizia (ICCJ) de recurs în interesul legii nr 5 din 11 februarie 2019. Acest articol se referă la prescrierea unor categorii de fapte penale.

Articolul 174 din Cod penal prevede că "prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentaivă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, investigator sau complice".

Articolul 154, alin 2 prevede că "termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii". DNA arată că "prin decizia de recurs în interesul legii nr 5 din 11 februarie 2019, ICCJ a stabilit că în interpretarea și aplicarea prevederilor art 174 din Codul penal, cu referire la art. 154 alin 2 din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înțelege momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit". "Această interpretare dată de ICCJ induce o confuzie între infracțiunile simple și infracțiunile progresive. Astfel, în cazul unei infracțiuni simple, dar cu desfășurare în timp, în urma deciziei mai sus menționate, s-a ajuns la a i se atribui efectele unei infracțiuni progresive", arată DNA în sesizare.

După invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către DNA, avocații lui Liviu Dragnea și ai Olguței Șefu au cerut instanței amânarea procesului, pentru a-și pregăti apărarea pe aceste excepții. Această solicitare a fost admisă, iar astfel s-a ajuns la noul termen stabilit pentru 20 mai.

Mișcarea DNA a fost neașteptată și pentru avocați.

Sunt două ipoteze:

1 - Curtea Constituțională admite sesizarea privind conflict juridic de natură constituțională pe tema completurilor specializate de 3 judecători de la instanța supremă, iar la termenul din 20 mai de la instanța supremă se admite rejudecarea dosarului la instanța de fond - completul de 3 judecători. Reluarea de la zero a procesului poate însemna prescrierea faptelor.

2- Curtea Constituțională respinge sesizarea și atunci în 20 mai se judecă procesul cu 2 variante - judecătoarea Mera va mai face sau nu parte din complet, dat fiind că se pensionează începând cu 1 iunie. Varianta pe care mizează avocații este că nu va mai face parte din complet, iar procesul în apel să se reia de la zero cu un alt judecător care să o înlocuiască.

Luni ar fi urmat să fie, teoretic, ultimul termen al procesului angajărilor fictive, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Liderul PSD a susținut din nou în fața magistraților instanței supreme că este „total nevinovat” în dosarul angajărilor fictive, că dosarul său este unul politic și că dacă va fi menținută condamnarea la închisoare, ar vrea să știe pentru ce. La termenul de luni de la Înalta Curte, Dragnea a obținut o nouă amânare, următorul termen fiind stabilit pe 20 mai. În data de 19 aprilie este așteptată o decizie a Curții Constituționale privind completurile specializate de 3 judecători. Pe toată durata procesului, în fața Curții Supreme s-au aflat se află în continuare zeci de persoane - susținători și contestatari ai lui Dragnea.

Documentele DNA

Prima sesizare

A doua sesizare