Un tânăr de 19 ani din Galați are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale după ce a fost bătut cu bestialitate de mai mulți șoferi de taxi, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Poliția din Galați a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe, furt și distrugere.

tanar batut de taximetristiFoto: Captura video

”Băiatul și-a serbat ziua de naștere și, spre dimineață, a chemat un taxi de la o firmă din Galați, pentru a duce acasă tot ce avea la el pentru petrecere. Între el și taximetrist a izbucnit un conflict spontan, moment în care șoferul de taxi a dat alarma prin stație. Mai mulți colegi de la firmă au ajuns în zonă și l-au bătut crunt pe băiatul care tocmai își sărbătorise ziua de naștere”.

În altercație, tânărului i-a căzut telefonul mobil din buzunar și cel mai probabil a fost furat de taximetriști, potrivit ProFM.

Poliția din Galați a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe, furt și distrugere.

Băiatul bătut are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale, conform medicilor legiști.

Polițiștii urmează să îi identifice pe toți taximetriștii care au participat la altercație.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional.