Contestațiile la infrastructură, făcute din 2017 până în prezent, însumează aproape 26 de ani, reiese din declarațiile făcute, miercuri seara, la Digi 24, de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Razvan CucFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

„Eu am avut o problemă mare şi de fapt problema asta au avut-o toţi miniştrii, deşi n-au recunoscut-o. Această problemă legată de contestaţii”, a spus Răzvan Cuc, miercuri seara, la Digi 24.

În aceste condiții, ministrul Transporturilor l-a rugat pe Narcis Neaga, directorul general al CNAIR (Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră) să îi facă o analiză în luni ce au însemnat contestaţiile din 2017 până la prezent, luna aprilie 2019.

„Mi-a luat fiecare proiect care a fost lansat şi cu contestaţiile care s-au depus şi, dacă adunăm pe toate proiectele, toate lunile, ştiţi câte luni au dat? 311 luni. Este halucinant. De asta este supărarea mea mare pe toate firmele, pe toţi cei care contestă fără niciun fel de fundament”, a precizat Cuc.

Pentru a soluționa această situație, ministrul Transporturilor a iniţiat o ordonanţă de urgenţă, care ar putea fi emisă „săptămâna următoare”, fiind deja discutată, în cursul zilei de marți, cu premierul Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, şi cu Tudorel Toader, ministrul Justiţiei. În acest sens, demnitarul de la Transporturi a dat drept exemplu Pasajul de la Domneşti, care a fost licitat în 2015, dar contractul a fost semnat la jumătatea anului 2017.

„Venim cu ordonanţa de urgenţă care spune următorul lucru: după prima contestație, care se face fie la CNSC, fie la tribunal, şi avem un termen de 30 de zile, semnăm contractul. Cel care contestă este liber să se ducă mai departe să conteste ce vrea el să conteste din acea procedură. Noi, după 30 de zile, semnăm contractul de proiectare şi execuţie şi dăm drumul la lucru. Până se pronunţă instanţa, noi ajungem undeva la 50-60% din acel obiectiv”, a detaliat Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai susținut că, potrivit unui studiu al Băncii Europene pentru Investiții (BEI), 95% din aceste contestaţii „nu au sorţi de izbândă”, dar „blochează proiectele”.

„Avem aceşti contestatari. Au ajuns să se conteste în ziua de astăzi, pentru că avem termene și se întârzie foarte mult, avem contestaţii făcute inclusiv la acordul de mediu. Am stat un an să obţinem acordul de mediu la Piteşti-Sibiu, un proiect de o importanţă desăvârşită pentru România şi trei persoane fizice au contestat acordul de mediu, dintre care o persoană este din Dublin. Eu nu spun că anumiţi funcţionari nu trebuie impulsionaţi, pentru că vizavi de această ordonanţă care va permite să semnăm contractele avem şi alte amendamente la ordonanţă prin care le micşorăm şi perioada de evaluare”, a explicat Cuc.

Ministrul Transporturilor a adăgat că, pe lângă contestații, tribunalele din România dau soluții diferite în același caz, dând exemplul Pitești - Craiova. „Prin această ordonanță, venim și reluăm totul. o să vedeți cum se vor semna contractele și cum se vor scurta perioade de evaluare. Nu mai dau voie companiei, când evaluează un obiectiv să îl evalueze în șapte luni”, a adăugat Cuc.

În prezent, România are lansate, pe infrastructură rutieră, proiecte de 5,2 miliarde de euro și urmează să mai fie lansate proiecte de 2 miliarde de euro, conform ministrului Transporturilor, deoarece s-a ales ales „supracontractare, pe infrastructură mare”.