Camera Comunelor a aprobat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, o moţiune prin care obligă Guvernul Theresa May să ceară amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru a evita producerea Brexit fără niciun acord.

HotNews.roFoto: Hotnews

Proiectul de lege a fost adoptat la limită cu 313 de voturi pentru și 312 voturi împotrivă. Moțiunea va trebui validată joi de către Camera Lorzilor, camera superioară a Parlamentului, potrivit AFP și CNN.

Doi miniștri au demisionat din guvernul May în semn de protest față de eforturile depuse de aceasta de a încerca realizarea un compromis cu liderul opoziției, Jeremy Corbyn. Unul dintre miniștri a avertizat că va fi necesară o lungă extindere a procesului Brexit, potrivit CNN.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, le-a transmis marți liderilor europeni să dea dovadă de răbdare în ceea ce privește încercarea Marii Britanii de a obține o majoritate în Parlament pentru Acordul Brexit, scrie Mediafax, citând Reuters.

Declarațiile președintelui Consiliului European au fost făcute după ce prim-ministrul britanic Theresa May a anunțat că va cere Uniunii Europene o nouă amânare a ieșirii țării din Blocul comunitar și că va discuta cu opoziția în încercarea de a rezolva impasul din Parlament.

Negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat marți că Marea Britanie are trei opțiuni: să aprobe acordul, să părăsească UE fără un acord sau să solicite o amânare de lungă durată.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a convocat un summit extraordinar, pe tema Brexit, pe 10 aprilie, în contextul impasului politic de la Londra.