Autobiografia "Becoming" a fostei prime doamne a Statelor Unite Michelle Obama este pe cale să devină cea mai de succes carte de memorii din toate timpurile, cu peste 10 milioane de exemplare vândute până în prezent, a declarat marţi editura Penguin Random House (PRH), potrivit Financial Times, citează Agerpres.

Michelle ObamaFoto: White House/ Amanda Lucidon

În autobiografia sa, Michelle Obama, soţia în vârstă de 54 de ani a fostului preşedinte Barack Obama, îşi povesteşte viaţa, de la copilăria din Chicago până la perioada de la Casa Albă.

Ea vorbeşte inclusiv despre dificultăţile de a rămâne însărcinată, dezinteresul faţă de politică şi imposibilitatea de a-i ierta lui Donald Trump polemica privind cetăţenia soţului său, Barack Obama.

Thomas Rabe, directorul executiv al grupului german de presă Bertelsmann, a salutat cartea ca fiind "cel mai notabil succes creativ" din ultimul an. "Noi credem că această autobiografie ar putea deveni cel mai de succes volum de memorii din toate timpurile", a mai spus el.

Penguin Random House, editură deţinută de Bertelsmann, a câştigat licitaţia pentru drepturile de publicare a autobiografiilor lui Barack şi Michelle Obama în 2017. Potrivit Financial Times, drepturile de autor s-ar ridica la 60 de milioane de dolari. Memoriile fostului preşedinte Barack Obama nu au fost încă publicate.

Editura Penguin Random House a publicat şi precedentele trei cărţi scrise de Barack Obama - "Dreams of My Father", "The Audacity of Hope" şi "Of Thee I Sing: A Letter to My Daughters".