Luna aceasta oficialii chinezi au oferit un adevărat dezmăț publicitar la Beijing: o conferință de presă de două ore în încăperea Xinjiang a Marii Săli a Poporului, având drept fundal o pictură cât tot peretele cu o scenă de munți înzăpeziți din această provincie din nord-vestul Chinei. Președintele guvernului din Xinjiang, Shohrat Zakir, a insistat că știrile cum că China a construit lagăre de concentrare pentru reeducarea uigurilor și a altor etnii „sunt pure minciuni”. El a precizat: „De fapt, centrele noastre sunt ca școlile cu internat, unde cursanții mănâncă și locuiesc gratuit.”, scrie Washington Post, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un volum apreciabil de probe, inclusiv mărturiile celor care au reușit să fugă, arată că 1 milion sau mai mult de deținuți nu sunt liberi din nici un punct de vedere și plătesc un preț greu. Conform acestor relatări, lagărele reprezintă o tentativă cinică a Chinei de a comite genocid cultural împotriva minorității turcice musulmane din regiune, cuprinzând etnii precum uigurii, kazahii și altele, pe care încearcă să le zdrobească la un loc în creuzetul majorității chineze Han.

Adrian Zenz, un lector în metode de cercetare socială la Școala Europeană de Cultură și Teologie din Germania, care a contribuit la expunerea lagărelor și care estima că numărul deținuților depășește 1 milion, a declarat pe 13 martie că și-a revizuit estimarea și consideră acum că numărul total al prizonierilor ar putea atinge 1,5 milioane. El a declarat: „Nu există practic nici o familie uigură care să nu aibă cel puțin un membru într-o asemenea detenție.”

Școli cu internat? Raportul anual privind drepturile omului abia publicat de Departamentul de Stat afirmă că uigurii din regiune au „raportat tortură sistematică și alte tratamente degradante din partea agenților și oficialilor polițienești care lucrează în cadrul sistemului penal și al lagărelor de internare. Supraviețuitorii au declarat că autoritățile au supus indivizi arestați la electrocutare, simularea înecului, bătăi, poziții de stres, injectare cu substanțe necunoscute și celule friguroase.”

Într-o serie de interviuri realizate de Simon Denyer de la ziarul nostru și de Associated Press, foști prizonieri din lagăre descriu exerciții înmărmuritoare prin care au fost siliți să-și denunțe cultura uigură drept primitivă, să-și repudieze credința islamică și să ceară iertare pentru purtarea hainelor lungi, pentru rugăciuni, pentru că și-au educat copiii conform Coranului și pentru că le-au cerut imamilor să le boteze copiii. Deținuții din lagăre sunt totodată forțați să cânte cântece și să repete lozinci care laudă Partidul Comunist, condamnând în același timp cele „trei forțe al răului”: separatismul, extremismul și terorismul. Fotografii făcute într-o sală de clasă dintr-un lagăr de internare arată camere și microfoane de supraveghere; Xinjiang a devenit pentru autoritățile chineze un laborator în care studiază folosirea tehnologiei digitale pentru controlul politic.

Această catastrofă a drepturilor omului la care este supusă o populație musulmană a atras doar o tăcere aproape deplină din partea fraților lor islamici din alte țări. Turcia a luat atitudine, însă miniștrii de externe ai Organizației Cooperării Islamice nu și-au putut găsi curajul de a o face. Într-o rezoluție adoptată luna aceasta de ei pentru a-și exprima îngrijorarea în privința situației minorităților musulmane pe întreg globul, miniștrii au lăudat „eforturile Republicii Populare a Chinei de a oferi îngrijire cetățenilor ei musulmani”.

Strategia de relații publice a Chinei e menită să mușamalizeze catastrofa din Xinjiang. Dar nici un număr de conferințe de presă nu va putea cosmetiza lagărele de concentrare destinate exterminării limbii, culturii și tradițiilor unei populații.