Apple lansează un serviciu de video streaming dar și abonamentul pentru presă News+ - Hotnews Mobile
1 € 4,7581 1 USD 4,2739joi 25 apr 2019

Apple lansează un serviciu de video streaming dar și abonamentul pentru presă News+

de Sebastian Pătrășcanu Luni, 25 martie 2019, 21:19
- a A+
Imagine
Apple a anunțat lansarea unui nou serviciu de video streaming, denumit Apple TV+, care va propune în special conținut original, un produs destinat să concureze Netflix, liderul sectorului, dar și Amazon, scrie AFP.



Serviciul va beneficia de conținut creat de nume celebre precum Steven Spielberg, Reese Witherspoon sau Jennifer Aniston, potrivit AFP.

Profitul din segmentul de servicii online, care include magazinul digital Apple, ICloud sau Apple Music a crescut cu 24 de procente (37 de miliarde de dolari), reprezentând în total 14% din profitul Apple.

Totodată, Apple, care încearcă să întărească sectorul serviciilor, a anunțat luni un serviciu de abonamente pentru presă, incluzând cotidiene și peste 300 de reviste, denumit News+, pentru 9,99 dolari pe lună.

Acest serviciu disponibil în SUA și Canada permite accesul - prin intermediul unei aplicații unice - la titluri precum Marie-Claire sau National Geographic dar și Los Angeles Times, Wall Street Journal sau The Star.

Serviciul va fi disponibil în câteva luni în Australia și apoi în Europa, inițial în Marea Britanie, a precizat șeful Apple Tim Cook, în evenimentul organizat la Cupertino.

Relația dintre presă și giganții IT - în special Google sau Facebook - sunt notorii dificile. Mass media acuză folosirea gratuită a conținutului lor și fagocitarea veniturilor din publicitate.

Apple a anunțat luni și un card de credit, legat de banca Goldman Sachs și Mastercard, disponibil în SUA din această vară.
1470 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza