PSD scrie, pe pagina de Facebook, a formațiunii, că datele Eurostat arată că ”PIB-ul României l-a depășit pe cel al Portugaliei, după ce în urmă cu un an l-a depășit pe cel al Greciei”.

PIB Romania si PortugaliaFoto: PSD

”Suntem mândri de performanța țării noastre și a românilor care au dat valoare măsurilor PSD de stimulare a investițiilor și au făcut posibil acest rezultat excepțional”, se spune în postarea ce omite un element foarte important, faptul că România are o populație aproape dublă.

Din acest motiv, PIB-ul pe cap de locuitor este de 10.300 de euro în România, față de 19.600 în Portugalia, potrivit datelor Eurostat. În Grecia, invocată și ea de pesediști, produsul intern brut pe cap de locuitor este de 17.200 de euro.