Ideea amnistiei fiscale a apărut anul trecut, pe la jumătatea anului. Pornită de la o ironie a președintelui PSD, Liviu Dragnea, cu privire la casele președintelui Klaus Iohannis, a fost rapid îmbrățișată de către Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici. Totuși, nu au reușit să anunțe un proiect în 2018, dar informații din zona ministerului despre cum ar putea arăta au tot curs. Vezi la finalul textului variantele luate în calcul în ultimul an.

Eugen Teodorovici si Darius ValcovFoto: Guvernul Romaniei

Pe 5 iulie, Liviu Dragnea i-a întrebat pe șeful ANAF, Ionuț Mișa, și pe Eugen Teodorovici dacă au "de gând să recupereze sutele de mii de euro de la dl Iohannis", în contul chiriei încasate pentru casa din centrul Sibiului pe care a pierdut-o în instanță.

"Dacă au atât de mulți bani la buget și nu au nevoie de ei poate dăm drumul la o amnistie fiscală", a comentat Dragnea, ironic.

De asemenea, într-o seară, în aceeași lună, la câteva zile diferență, consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a anunțat că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare și include ștergerea datoriilor unor companii, precizând însă că "astfel de lucruri se fac, nu se discută"

Tot el a spus că statul român se află în situația în care există datorii ale afaceriștilor și ale persoanelor fizice de 98 de miliarde de lei.

Chiar recomanda ca dezbaterea să se facă „cu ușile închise”. Cu alte cuvinte, netransparent.

"Este de analizat dacă trebuie să se facă (amnistia fiscală - n.r.). Trebuie să existe o dezbatere și, când se ia decizia, să se facă, să nu se mai discute așa mult. Dezbaterea ar trebui să se facă cu ușile închise", a completat Vâlcov, potrivit Mediafax.

La finalul lunii august 2018, Teodorovici spunea că în săptămânile următoare va veni cu o variantă. Acest lucru nu s-a întâmplat. El a afirmat atunci că n-ar mai trebui denumită amnistie fiscală, ci altfel, cel mai apropiat sens fiind cel de restructurare financiară.

„Hai să schimbăm denumirea, pentru că se face o confuzie aici. Poate o numim restructurare financiară, la nivel de companii, pentru că au fost foarte multe păreri - pro, contra, discuţii, dezbateri şi aşa mai departe”, a spus ministrul Teodorovici.

Mai recent, marți, 19 martie 2019, Eugen Teodorovici, a anunțat, la TVR 1, că amnistia fiscală va fi discutată în Guvern în luna aprilie, iar măsura va viza atât mediul privat, cât și pe cel de stat.

„Amnistia fiscală vine, curând. Cei care ne urmăresc să nu creadă că pot să nu plătească la stat. Este pentru trecut. Această propunere va fi foarte bine primită de mediul de afaceri. Va fi valabilă și pentru cei care sunt în eșalonări (și insolvență – n.red.). În aprilie, vreau să o avem în Guvern”, a spus Eugen Teodorovici.

Cum arăta prima variantă luată în calcul, anul trecut:

  • Denumire: amnistie fiscală
  • Să se aplice atât persoanelor fizice cât și juridice
  • Celor care aveau datorii la finele anului
  • Să se șteargă aproape toate sumele (era vorba de 100 miliarde lei, din 3 miliarde reprezentau datoriile persoanelor fizice)
  • Motivul principal al amnistiei: multe companii de stat nu pot fi ajutate prin ajutor de stat din cauza legislației europene

La ce s-a ajuns după o lună de la prima variantă:

  • Denumire: restructurare financiară
  • Se va aplica persoanelor fizice și juridice (inclusiv companiilor de stat)
  • Ideea era de eșalonare a datoriilor
  • Firmele fără datorii să aibă anumite facilități
  • În cazul persoanele fizice, cele care au declarat veniturile pe 2018 să plătească, până în 30 martie 2019, obligaţiile fiscale – CAS, CASS şi impozit pe venit. Dacă plăteau până în decembrie 2018, beneficiau de o reducere de 5% la aceste obligaţii.

Informații despre ultima variantă anunțată de Teodorovici:

  • Denumire: amnistie fiscală
  • Să se plătească principalul
  • Mai multe variante de eșalonare
  • Valabilă și pentru companiile în insolvență
  • Companiile care au capital negativ vor avea un termen până la care să-și majoreze capitalul. Dacă nu îl majorează, vor fi dizolvate