Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a anunțat miercuri seară, într-o emisiune la TVR 1, că la ora 21:00 a început ședința prin care Tarom va avea un nou Consiliu de Administrație.

Razvan CucFoto: Agerpres

„Vom avea un nou Consiliul de Administrație în seara aceasta. (...) La ora 21:00 a început ședința Consiliului de Administrație. (...) În primul mandat, în 2017, Taromul a fost unul dintre obiectivele de suflet”, a declarat ministrul Răzvan Cuc la TVR 1, potrivit Mediafax.

CA al Tarom a fost demis, iar directorului general, Werber Wolff, îi expiră mandatul joi, acesta fiind numit la 20 noiembrie 2017.

„Domnul Tudose mi-a sugerat să îl aduc pe domnul Wolff. N-am fost de-acord să îl pun. După ce am plecat, nu știu ce s-a întâmplat. Știm cu toții că l-a pus”, a subliniat Cuc.

Ministrul Transporturilor a anunțat că un nou director general va fi numit joi, dar a refuzat să îi spună numele.

De asemenea, ministrul Transporturilor a mai susținut că atunci când și-a dat demisia din primul mandat, între ianuarie și octombrie 2017, Tarom avea în conturi 80 de milioane de dolari, acum are în conturi 14 milioane de dolari.

„Am avut o discuție cu domnul Wolff care mi-a spus că sunt pierderi la combustibili, peste tot. Toată lumea este vinovată mai puțin el. N-am nicio problemă, poate omul are dreptate. Dar așa cum domnul Tudose l-a girat pe domnul Wolff și alți membrii din Consiliul de Administrație, de-acum intrăm noi cu oamenii din aviație, să facem ce trebuie. (...) Noul director general este din domeniu. Este om de meserie. Ce-a fost până acum a fost la Tarom epoca lui Tudose”, a precizat Cuc.

Werner Wolff, fost șef al reprezentanței BMW Timișoara-Arad, a fost numit, la data de 20 noiembrie 2017, director general al Tarom, de către CA al companiei aeriene. Wolf a fost atunci al patrulea director în mai puțin de trei luni, după ce Daniela Dragne a demisionat din funcție. Până la numirea la Tarom, Wolff a fost director executiv al Ba­nat Car, dealerul BMW din Timi­şoara şi Arad, care face parte din grupul Auto­mobile Bava­ria. La Tarom, Wolff avea un salariu brut de 45.441 de lei, lunar, conform datelor de pe site-ul Tarom.

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Tarom este formată din Mircea Boștină (reprezentant al Romatsa), Cristinel Smadu (reprezentant al Companiei Naționale „Aeroporturi București S.A.), Marian Buică (reprezentant al SIF Muntenia SA) și Cristina Comsa (reprezentant al MT), potrivit site-ului companiei.

Flota Tarom cuprinde 25 de aeronave, dintre care cea mai mică are 48 de locuri și cea mai mare are 189 de locuri, iar una medie este de 100-120 de locuri. Compania naţională operează peste 60 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share. Înfiinţată în 1954, Tarom își desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Aceasta este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 și a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, o alianţă aeriană globală.