Judecătorii francezi însărcinaţi cu anchetarea sistemului de corupţie pentru acoperirea cazurilor de dopaj din Rusia au emis două noi mandate internaţionale de arestare pentru foşti oficiali ai atletismului rus înainte de a-şi încheia investigaţiile, scrie AFP, conform Agerpres.

Control antidopingFoto: wada-ama.org

Aceste mandate au fost emise pe numele lui lui Valentin Balahniciov, fost preşedinte al Federaţiei de Atletism din Rusia (ARAF), fostul trezorier al IAAF şi un apropiat de Kremlin, şi pe numele lui Alexei Melnikov, care a fost antrenorul principal în cursele de fond în cadrul ARAF, potrivit unor surse judiciare.

În urmă cu o săptămână, Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a anunţat menţinerea suspendării Rusiei din cauza amplului scandal de dopaj, rămânând de îndeplinit două condiţii pentru ridicarea acestei sancţiuni.

Consiliul IAAF, reunit atunci la Doha, a explicat că solicită în continuare Rusiei plata costurilor generate de ancheta privind scandalul de dopaj din această ţară şi că aşteaptă în continuare să-i fie remise după autentificare informaţiile şi eşantioanele laboratorului de la Moscova, recuperate la jumătatea lunii ianuarie de către Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).

Federaţia rusă de atletism a fost suspendată de IAAF în noiembrie 2015, în urma scandalului de dopaj instituţionalizat cu care s-a confruntat Rusia, însă atleţii ruşi ''curaţi'' au putut concura ca neutri începând din decembrie 2016.

Pentru moment, în ciuda faptului că Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a reabilitat pe 20 septembrie, cu anumite condiţii, Agenţia rusă antidoping (RUSADA), IAAF a ignorat această decizie şi a hotărât să menţină până în luna iunie suspendarea atletismului rus, impusă în urmă cu trei ani.