Perioadele de mari transformări politice n-au fost nicicând prea ușoare pentru evrei, iar actualul moment nu face excepție. Antisemitismul este în ascensiune în Europa și mulți se tem că resurgența naționalismului îl va exacerba.
Dar mai există o tendință: ascensiunea antisemitismului în Europa este însoțită de răspândirea în rândurile dreptei radicale europene a unei fascinații în creștere față de Israel, și în special față de premierul lui, Benjamin Netanyahu. Această captivare este îndeosebi acută printre partidele populist-naționale aflate la guvernare în Europa Centrală, o regiune în care antisemitismul a găsit de-a lungul istoriei teren fertil. Conducătorii central-europeni văd în persoana dlui Netanyahu un aliat apropiat, scrie New York Times, citat de Rador.
Anul trecut Grupul de la Visegrad, o organizație de cooperare a țărilor central-europene, anunțase că intenționează să-și organizeze o întrunire în Israel - prima lui reuniune din afara Europei. Planul a eșuat în cele din urmă din cauza unui conflict între Polonia și Israel pe tema Holocaustului, însă simbolismul a rămas totuși semnificativ, iar conducători ai celorlalte trei țări din Grupul Visegrad - Ungaria, Cehia și Slovacia - s-au dus în Israel. În ceea ce-l privește, dl Netanyahu a cultivat și el relații cu liderii populiști din Europa Centrală. El l-a numit pe Viktor Orban un „prieten adevărat al Israelului”, chiar în aceeași perioadă în care membrii de vază ai comunității evreiești din Budapesta îl criticau pe conducătorul ungar pentru nuanțele antisemite din campania lui împotriva lui George Soros.
De ce sunt atrași populiștii central-europeni de Israelul dlui Netanyahu în același mod în care stângiștii vest-europeni erau fascinați în deceniile '60-'70 de Cuba lui Fidel Castro? Incontestabil, vorbim aici și de realpolitik. Israelul este un actor rațional și, la fel ca oricare alt actor rațional, își dorește aliați. Dl Netanyahu vede în guvernele central-europene potențiali apărători din interiorul UE, care pot ameliora presiunea exercitată de Bruxelles ca urmare a istoricului inconsecvent al Israelului în materie de drepturile omului. Urmărind acest obiectiv, el a vizitat de numeroase ori regiunea. Eforturile sale au fost răsplătite: Cehia, Ungaria și România au blocat recent o declarație a UE care ar fi trebuit să critice SUA pentru planul lor de a-și muta ambasada la Ierusalim.
Pentru guvernele central-europene, o relație specială cu Israelul constituie o cale de a beneficia de pe urma economiei dinamice a țării și de a se pune bine cu președintele Trump și administrația sa pro-Israel. Sunt mulți cei din regiune care cred că, pentru ca un conducător al unei mici țări central-europene să obțină o invitație la Casa Albă, e nevoie fie să cumpere foarte mult armament american, fie ca dl Netanyahu să facă lobby în favoarea unei vizite.
Însă alianța populistă cu Israelul este mai mult decât un mariaj de conveniență și un calcul strategic.
Shlomo Avineri, marele învățat liberal israelian, argumenta cândva că, deși Israelul se află în Orientul Mijlociu, politica sa este adesea una de tip est-european. Nu e vorba doar de faptul că fosta URSS este în prezent cea mai mare sursă de emigrație în Israel, iar despre acest fapt se consideră de asemenea că influențează politica țării. Mulți dintre fondatorii statului evreu proveneau din Europa Centrală și de Est, iar imaginația lor politică a fost configurată de viața politică a noilor state independente apărute după primul război mondial.
Sionismul era în multe privințe imaginea în oglindă a politicii naționaliste - și adesea antisemite - care a dominat Europa Centrală și de Est în perioada interbelică. Ceea ce îi atrage pe populiștii est-europeni la Israel în ziua de azi este tocmai vechiul lor vis, acum realizat: Israelul este o democrație, dar o democrație etnică; el se definește drept un stat pentru evrei, în același fel în care est-europenii își imaginează țările lor ca fiind un stat pentru polonezi, unguri sau slovaci. El și-a menținut etosul eroic al sacrificiului în numele națiunii, lucru pe care politicienii naționaliști râvnesc să-l vadă și la societățile lor.
Apoi mai este și demografia. Europenii din centrul și estul continentului privesc Israelul ca pe unica societate occidentală care câștigă războiul pentru populație, reușind să răstoarne tendința declinului demografic. Într-un moment în care populația Europei de Est se află în cel mai rapid declin de pe planetă, succesul Israelului în a-i convinge pe evreii din diaspora să se întoarcă și eficacitatea lui în a-i convinge pe israelieni să facă mai mulți copii arată ca un miracol.
Populiștii est-europeni împărtășesc totodată neîncrederea dlui Netanyahu față de orice pare post-național ori cuprinde vreo nuanță de cosmopolitism. Ei sunt de acord cu Yoram Hazony, un filozof politic israelian conservator și susținător al dlui Netanyahu, autor al influentei cărți „Virtutea Naționalismului”, care afirmă că marea luptă politică din istoria mondială nu se poartă nici între clase sociale și nici între națiuni, ci între naționaliștii care cred că statul-națiune este cea mai bună formă de organizare politică și imperialiștii care pledează în favoarea unui imperiu universal. Pentru dl Hazony și adepții săi, Imperiul Roman, Imperiul Habsburgic, URSS, UE și chiar și SUA de după războiul rece nu sunt altceva decât încarnări diferite ale ideii de imperiu universal. Iar responsabilitatea naționaliștilor autentici este să lupte pentru distrugerea lor.
Dl Netanyahu furnizează un model politic atractiv și din alte puncte de vedere. El luptă în alegeri ca și cum ar fi acel gen de război în care nu se iau prizonieri, iar alegătorii lui sunt dispuși să-i ierte acuzațiile de corupție ce-i sunt aduse. Dl Orban găsește că sunt multe de admirat aici. Pe de altă parte, el este dispus să îndure criticile restului lumii, dar concomitent își rezervă și dreptul de a se simți o victimă - o strategie pe care o imită și partidul Lege și Justiție din Polonia. Israelul este o țară mică, dar mulțumită puterii sale economice și politice el joacă în divizia marilor puteri, demonstrând o capacitate de a sfida până și SUA.
A înțelege fascinația naționaliștilor central-europeni față de Israel ne ajută să le pricepem visele politice, însă ea le dezvăluie totodată și limitările. O cheie de boltă a politicii naționaliste a Israelului și a rezistenței pe care o poate opune el presiunilor din exterior este argumentul israelian cum că țara se confruntă cu pericole existențiale. Da, uneori politicienii israelieni exploatează cu cinism acele amenințări, însă ele rămân totuși reale. Același lucru nu poate fi spus și despre Europa Centrală, care acum, ca parte a UE, se bucură de cea mai pașnică perioadă din istoria regiunii.
Liderii populiști din Europa Centrală văd Israelul ca pe un model de stat mic care poate fi și suveran și eroic. Însă pe cei mai mulți est-europeni visul unei vieți normale îi motivează în definitiv, iar nu vreo fantezie de sacrificiu eroic.
Cu alte cuvinte, e mult mai ușor să admiri Israelul decât să-ți convingi propria societate să-l imite.
3
2
