Camera Deputaților și Senatul au adoptat, miercuri în plen reunit, raportul de admitere al Comisiilor de specialitate la Legea bugetului, în forma trimisă la promulgare, respingând astfel cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis.

HotNews.roFoto: Hotnews

Legea a fost votată cu 245 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” și 2 abțineri.

Anterior, comisiile reunite pentru buget-finanțe ale Parlamentului au dat raport de admitere la Legea bugetului, în forma adoptată inițial, respingând astfel cererea de reexaminare a șefului statului.

De asemenea, toate amendamentele partidelor de Opoziție au fost respinse, iar o dezbatere generală nu a avut loc, ci doar schimburi de replici acide între PSD și PNL-USR.

Parlamentarii PSD-ALDE au susținut că amendamentele Opoziției nu specifică sursele de finanțare, drept urmare nu pot fi admise. A fost prezent la dezbatere și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Acesta a propus aleșilor să voteze proiectul de act normativ fără dezbatere.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vinerea trecută, Parlamentului pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, susţinând că este fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, că nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate. Demersul președintelui a venit după ce judecătorii CCR au respins, săptămâna trecută, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019.

Iohannis i-a acuzat luni pe liderii PSD pentru că au întârziat adoptarea bugetului în Parlament și le-a transmis acestora „să plece de la guvernare” dacă nu o fac pentru țară. El a indicat PSD ca fiind ”unicul vinovat” pentru neaprobarea bugetului până în prezent.

În replică, Partidul Social Democrat a transmis luni seara, într-un comunicat de presă, că șeful statului ar trebui să își ceară scuze de la cei pe care i-a afectat prin blocarea bugetului și a catalogat blocarea bugetului drept un joc electoral.