Statele Unite oferă Regatului Unit o avanpremieră a ceea ce se va întâmpla după Brexit prin negocieri fără concesii privind viitorul acord comercial între cele două țări, scrie CNN. Joi, Administrația Trump și-a prezentat țintele în privința unui acord de liber-schimb cu Marea Britanie printr-un document care adoptă o linie dură privind produsele agricole și avertizează Londra să nu se împrietenească cu China.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lista priorităților americane se întinde pe 18 pagini și este o lectură care va trezi la realitate guvernul britanic, care spera la un acord rapid, după Brexit, cu cea mai mare economie a lumii.

”Acesta este un document fără compromisuri din punctul de vedere al SUA, cu nicio mențiune privind beneficiile reciproce”, spune David Henind, director al UK Trade Policy Project și fost oficial comercial britanic.

Suporterii Brexitului au prezentat posibilitatea încheierii de noi acorduri comerciale cu SUA și China drept un avantaj major al ieșirii din UE. Iar Donald Trump le promitea, mai demult, un ”acord foarte, foarte mare, foarte, foarte repede”.

Dar documentul de acum arată clar că Statele Unite caută să obțină concesii majore în schimbul unei înțelegeri. Și, fără sprijinul Uniunii Europene, britanicii vor fi presați să le accepte pentru a încheia un acord.

Ce vor americanii

Administrația SUA vrea să obțină un ”acces extins” pentru produsele agricole în Marea Britanie prin reducerea sau eliminarea tarifelor vamale. De asemenea, vrea ca alte bariere vamale pentru exporturile SUA să fie înlăturate.

Scoaterea acestor bariere ar putea deschide ușa britanicilor pentru culturi modificate genetic, animale tratate cu antibiotice și carne de pui spălată cu clor, un produs interzis în UE, dar foarte comun în Statele Unite. Potrivit lui Hening, americanii văd Brexitul drept o ”oportunitate de a se asigura că Marea Britanie se va alinia abordării SUA în chiestiuni precum standardele alimentare”.

Așa ceva nu va fi bine primit de britanicii de rând și va genera costuri politice. În plus, va crea probleme și din alt motiv. Regatul Unit speră că va menține o relație comercială strânsă cu Uniunea Europeană, cel mai mare partener al său, după Brexit. Pentru asta, trebuie să rămână aliniată la regulile de siguranță și de mediu foarte stricte ale blocului comunitar.

Avertismentul privind China

De asemenea, documentul înaintat de americani avertizează Marea Britanie că va lua ”măsurile potrivite” dacă Londra va negocia un acord cu o ”țară din afara pieței”, experții spunând că este vorba de o referire la China. ”Încearcă să dea posibilitatea Statelor Unite să se retragă din acord dacă nu le va conveni înțelegerea pe care Regatul Unit o va face cu China”, spune Peter Holmes, expert comercial ce predă economie University of Sussex.

Acea prevedere are și rolul de avertisment pentru Beijing. ”Va fi un semnal pentru China că, dacă va semna (un acord cu britanicii), viitoarea colaborare va depinde de o putere mai mare”, a explicat și Henig.

Experții afirmă că linia dură adoptată de SUA reflectă puterea redusă de negociere pe care Marea Britanie o va avea după ce va părăsi Uniunea Europeană. Va negocia ca o țară cu 66 de milioane de locuitori, în timp ce UE este un bloc cu 500 de milioane de cetățeni.

În plus, alte țări vor ști că Regatul Unit este extrem de motivat să îlocuiască acordurile de liber-schimb pierdute odată cu Brexitul. Iar națiuni importante precum Coreea de Sud și Japonia deja au dat de înțeles că vor solicita concesii comerciale în schimbul unor noi acorduri cu Marea Britanie.