​Juan Martin Del Potro, revenit în circuit după o pauză de patru luni, a fost învins în sferturile competiției de 250 de puncte de la Delray Beach, scor 6-4, 3-6, 7-6(5), de americanul Mackenzie McDonald (84 ATP).

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru american, aceasta a fost prima victorie în fața unui jucător din TOP 5 mondial și prima accedere într-o semifinală a unui turneu ATP. În penultimul act al competiției, Mackenzie îl va întâlni pe moldoveanul Radu Albot (82 ATP), care a trecut de Steve Johnson (SUA/34 ATP), scor 1-6, 6-3, 7-6(5).

La Delray Beach, Del Potro a ajuns până în sferturi (victorii la Nishioka și Opelka) și a declarat după înfrângerea în fața lui McDonald că nu vrea să mai stea acasă și să urmărească meciurile la televizor: "Am făcut deja asta în trecut și sincer să fiu nu prea mi-a plăcut. Am jucat trei meciuri aici după ce am stat patru luni departe de teren și acest lucru este esențial pentru mine. Știu la ce nivel pot ajunge, dar încă nu sunt în condiția fizică necesară pentru a juca la acel nivel".

Juan Martin nu a mai jucat de la 11 octombrie, când a suferit o fractură de rotulă dreaptă în meciul cu croatul Borna Coric de la Shanghai. El a ratat prezenţa la turneul de 1.000 de puncte de la Paris, la Turneul Campionilor, ambele de anul trecut, şi la Australian Open, ediţia 2019.

Del Potro, 30 de ani, reuşise în 2018 să revină în prim-planul tenisului mondial, după ce o altă problemă de sănătate, la încheietura mâinii, l-a scos din circuit de două ori, în 2010 şi în 2014-2015. Argentinianul a suferit trei operaţii la încheietura mâinii stângi şi una la dreapta.