Mihai Bendeac va fi tătic. Revederea juraților în noul sezon iUmor a venit cu o veste care i-a lăsat pe mulți fără cuvinte. În timp ce se puneau la punct cu noutățile din viața fiecăruia, Mihai Bendeac și-a anunțat colegii că, de curând, a aflat că va avea un copil. ”Mihai Bendeac va fi tătic! Și nici el nu realizează foarte tare asta. Din cum a prezentat situația, m-am speriat puțin, mi s-a părut că a spus-o printre altele. El e foarte speriat, a încercat să facă din acest eveniment mare-mare din viața lui ceva foarte mic…”, a remarcat Delia, în timp ce Cheloo, Dan Badea și Șerban Copoț au mărturisit că au ceva îndoieli, scrie Cancan.

vedeteFoto: Colaj foto

Răzvan Ciobanu, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 50 de kg. Răzvan Ciobanu s-a transformat fizic în ultimele luni. Nu ştim exact dacă problemele în amor au fost cele care l-au făcut să-şi dorească o schimbare de proporţii, dar designerul arată altfel decât îl ştiam. A dat jos peste 50 de kilograme, noua siluetă fiind accentuată şi de hainele de culoare neagră pe care le poartă. Răzvan Ciobanu a pozat relaxat şi zâmbitor la petrecerea OK! Golden Night, mulţumit de rezultatul la care a ajuns după ce a slăbit. Dar se pare că nu doar noua siluetă este motivul pentru care designerul se simte atât de bine în pielea lui, scrie Click.

Andreea Mantea a fost diagnostica cu cancer ovarian! Cand credea ca totul merge ca pe roate, Andreea Mantea a primit o veste soc: a fost diagnosticata cu cancer ovarian. Totul s-a întâmplat înainte sa rămân însărcinata cu fiul ei, David. Prezentatoarea de la „Puterea dragostei” a fost suspecta de cancer ovarian iar decizia de urgenta a fost sa fie supusa unei operații, pentru a i se îndepărta unul dintre ovare. Vestea a venit ca un soc pentru frumoasa bruneta, mai ales ca isi dorea foarte mult copii, iar după aceasta operație nu mai avea nicio șansa pentru a-și împlini visul, scrie Ciao.

Cum arată fiul ”neştiut” al lui Michael Jackson? Blanket a împlinit 17 ani. Dacă pe Paris şi pe Prince Jackson îi ştie toată lumea, fiind destul de prezenţi în presa americană, nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre fratele lor mai mic, Blanket Jackson, care ieri a împlinit 17 ani. Conceput asemenea fraţilor lui, cu ajutorul unei mame surogat, în 2002, Blanket avea doar nouă luni pe când tatăl lui l-a prezentat lumii întregi, atârnându-l de balcon. La moartea tatălui său, Blanket a rămas în custodia bunicii sale paterne, Katherine Jackson, scrie Click.

Nici n-o recunoști! Cât mai are de gând să slăbească prezentatoarea tv, Sabina Iosub? Sabina Iosub, prezentatoarea tv Antena 3, a fost prezentă la petrecerea OK! Golden Night. Jurnalista este de nerecunoscut, după ce a pierdut destul de mult în greutate. Ea nu s-a oprit doar din slăbit, ci a suferit și schimbări dramatice de look. Pe covorul roșu, vedeta a impresionat cu noua sa înfățișare. Sabina Iosub a purtat o rochie mulată pe corp și decupată în zona de sus. Înainte, prezentatoarea tv nu își permitea să poarte ținute atât de sexy, din cauza kilogramelor în plus pe care le avea, potrivit Verdict.