Cap de serie numărul 4, Petra Kvitova a obținut o calificare muncită în finala turneului Premier 5 de la Dubai. Partida cu Su-Wei Hsieh a fost una cu destule puncte spectaculoase, Petra fiind nevoită să revină de la 0-1 la seturi pentru a ajunge în ultimul act al competiției (3-6, 6-2, 6-4).

HotNews.roFoto: Hotnews

Hsieh a reușit să-i pună probleme mult mai titratei sale adversare în primul set grație unui joc defensiv incredibil și a variației: slice, scurte, mingi moi, mingi tari, totul făcut ca la carte cât să o incomodeze pe Petra (6-3).

Conștientă că dacă nu va schimba ceva în jocul său va fi eliminată, Kvitova a accelerat, a lovit mingea devreme, iar timpul de reacție al lui Su-Wei a scăzut constant. Punct cu punct, cehoaica a pus stăpânire pe joc și a reușit să ducă partida în decisiv (6-2).

După mai multe discuții cu antrenorul (on-court coaching), Kvitova a continuat să pună totul pe cartea atacului, cu toate că uneori a pierdut puncte pe care cu orice altă adversară le-ar fi câștigat probabil de cel puțin două ori. Kvitova și-a asumat riscuri (a avut 48 de lovituri câștigătoare), iar până la urmă strategia a fost cea potrivită (6-4 în decisiv). La final, diferența punctelor câștigate a fost una mică: 96-89 pentru jucătoarea din Cehia.

Victoria Petrei s-a conturat în două ore și nouă minute.

Dacă va câștiga finala de la Dubai (dispută cu Belinda Bencic sau Elina Svitolina), Petra Kvitova va reveni, începând de luni, pe locul doi în clasamentul WTA, depășind-o pe Simona Halep.

"Dubai Duty Free Tennis Championships" se dispută în perioada 17-23 februarie, face parte din categoria "Premier 5", se joacă pe hard și are premii totale în valoare de $2,828,000. Directorul competiției este Salah Tahlak, iar câștigătoarea ultimelor două ediții este Elina Svitolina (2017 și 2018). Simona Halep s-a impus în 2015.