Fostul boxer american Mike Tyson, campion mondial al greilor, a dezvăluit că a oferit 10.000 de dolari unui îngrijitor pentru a-l lăsa să se bată cu o gorilă cu spatele argintiu într-o grădină zoologică din New York, relatează presa internaţională, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

În 1986, an în care a câştigat primul său titlu mondial (WBC), Tyson a făcut o vizită privată la grădina zoologică şi la un moment dat a vrut să intre în cuşca unei gorile cu spatele argintiu, care agresa celelalte gorile, pentru a se bate cu ea. A oferit 10.000 de dolari îngrijitorului pentru ca să-i permită să intre în cuşcă, dar acesta a refuzat.

Aceste primate sunt o subspecie a gorilelor de munte, ce pot ajunge la peste 1,85 m înălţime şi la peste 200 de kilograme, care trăiesc în pădurile montane la altitudini între 2.500 şi 4.000 de metri.

Tyson este un iubitor al animalelor şi deţine trei tigri bengalezi la ferma lui din California.