Preşedintele Organizaţiei Judeţene Iaşi a PNL, deputatul Costel Alexe, a declarat sâmbătă că, din punct de vedere al infrastructurii rutiere, "Moldova este cea mai periculoasă zonă din Uniunea Europeană", transmite Agerpres.

Infrastructura rutiera, in blocajFoto: Forum peundemerg.ro

Liderul PNL Iaşi a afirmat, într-o conferinţă de presă, că proiectul şoselei de centură a municipiului Iaşi pare să fie "încremenit efectiv în sertare", în ciuda demersurilor şi petiţiilor făcute la autorităţile centrale pentru a fi alocate fondurile necesare.

"Statisticile rutiere vorbesc de la sine - sunt peste 2.000 de morţi şi 9.000 de răniţi grav în 9.200 de accidente rutiere, iar principala cauză o reprezintă lipsa unei infrastructuri rutiere moderne, capabile să preia volumul traficului auto. Am făcut personal zeci de demersuri, drumuri, petiţii, solicitări pe lângă CNAIR, Ministerul Transporturilor, am abordat trei premieri PSD, de la Grindeanu la Tudose şi Dăncilă, am ajuns să cunosc şi paznicii de la ministere doar-doar se îndură cineva şi alocă într-un final fondurile necesare pentru finanţarea şoselei de centură a Iaşiului, un proiect încremenit efectiv în sertare de peste şapte ani. (...) Şi o spun răspicat: Suceava şi Bacău nu ne aşteaptă. Ambele judeţe au capacitatea şi potenţialul necesar pentru a-şi dezvolta rute proprii de conectare rutieră şi aeriană cu Vestul Europei. Să nu ne amăgim că Dragoş Benea vine să îi aducă investitori şi fonduri sau să îi facă zeci de kilometri de autostradă lui Maricel Popa. Bacăul, dacă nu mă înşel, tocmai a semnat pentru al treilea inel ocolitor al municipiului, iar noi înghesuim traficul greu cu traficul de tranzit şi cu cel transfrontalier pe un drum care pe jumătate trece prin oraş şi nici măcar nu este plombat", a precizat Costel Alexe.

Liderul liberalilor ieşeni a criticat şi faptul că Paşcani, cel de-al doilea mare municipiu din judeţ, un oraş cu imens potenţial de dezvoltare, aflat la intersecţia marilor axe rutiere şi feroviare, "este şters efectiv de pe harta investiţiilor".

"Asemenea multor oraşe şi municipii din România, suferă în lipsa unei variante ocolitoare moderne şi eficiente. Deşi PSD conduce Primăria Paşcani, Consiliul Judeţean Iaşi, Guvernul României, iar doi parlamentari PSD Iaşi sunt din zona Paşcani, iată că proiectul liberal pentru bugetarea centurii ocolitoare a fost respins", a declarat Costel Alexe.

Potrivit acestuia, sub actuala administraţie locală şi judeţeană, toate oraşele judeţului s-au degradat vizibil, nivelul de trai a scăzut, "perspectivele de dezvoltare au dispărut, investitorii lipsesc, depopularea loveşte crunt şi, din păcate, viitorul nu arată bine" pentru ieşeni.

"Ajungem să ne bucurăm dacă ne menţinem pe o linie de stagnare, dar este tot mai vizibil că s-a pierdut competiţia cu oraşe medii, precum Bârlad, Roman, Câmpulung. Multe comune au luat faţa oraşelor pentru că administraţia face diferenţa. Comparaţi Valea Lupului cu Miroslava sau Leţcani cu Podu Iloaiei, Roman cu Târgu Frumos. Dacă nu ar fi fost fonduri, poate am fi înţeles, dar când vezi că eşti tratat cu dispreţ şi nu există transparenţă în stabilirea criteriilor pentru care sunt finanţate proiectele, când vezi că Master Planul General de Transport al României, votat tot în administraţie PSD, nu este respectat şi sunt ignorate priorităţi convenite cu partenerii europeni, priorităţi reieşite în urma unor studii de impact, demografice, economice, a siguranţei rutiere, şi vin nişte baroni cu apucături dictatoriale şi condamnă cinci milioane de români la sărăcie pentru că "aşa vrea orgoliul lui"... Ieşenii trebuie să ştie că sunt trei ani de când trăim un deja-vu politic, cu Maricel Popa şi mascotele din PSD Iaşi trimise în Parlamentul României, care fac figuraţie la Bucureşti, la curtea baronului penalilor Liviu Dragnea, negociindu-şi propriile funcţii, sinecuri şi privilegii, permanent în defavoarea ieşenilor. Ca să înţelegem corect: Teleormanul are patru deputaţi PSD, Oltul are patru deputaţi PSD, Doljul are şase, iar Iaşi tot şase, doar că diferenţa o fac liderii Liviu Dragnea, Darius Vâlcov, Olguţa Vasilescu, care împart pâinea, iar Maricel Popa şi măscăricii săi zic "săru' mâna şefu" că nu au fost schimbaţi", a susţinut preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe.