"Prevederile OUG 114 aduc schimbări semnificative în arhitectura sistemului de pensii private, în special cea legată de creșterea capitalului social. Astfel de potențiale investiții ale NN necesită aprobarea din partea investitorilor noștri și presupun o justificare clară din punct de vedere al randamentului acestei investiții. Prin urmare, analizăm și evaluam cu seriozitate impactul", declarat pentru HotNews.ro Andreea Pipernea, directorul general al NN Pensii, cel mai mare administrator de pensii private obligatorii din România.

Impactul OUG 114 asupra NN PensiiFoto: NN Pensii
  • Ce informații au solicitat până acum participanții la fondul NN

Andreea Pipernea, noua sefa a NN Pensii

Andreea Pipernea, noua sefa a NN Pensii

Foto: NN Asigurari de Viata

"Până la această oră, participanții au solicitat mai degrabă informații privind valoarea acumulată în contul aferent pensiei lor administrate privat, și nu transferul către Pilonul I. Respectăm dreptul la opțiune al participanților, sperând, în același timp, că decizia acestora va fi una informată și fundamentată. În prezent, așteptăm normele elaborate de ASF cu privire la modalitatea de implementare a opționalității.", a declarat pentru HotNews.ro, Andreea Pipernea, directorul general al NN Pensii, compania care gestionează pensiile private a peste 1,98 milioane de români.

Amintim că ASF a scos recent în dezbatere publică norma care va reglementa modalitatea de încetare a plății contribuțiilor la Pilonul II de pensii, pentru participanții care au cel puțin 5 ani de contribuții la acest sistem și care doresc să își mute contribuțiile viitoare în sistemul public de pensii.

Pentru detalii citește: Cum poți cere încetarea plății contribuțiilor la pilonul II de pensii: Peste 5,8 milioane de români pot alege să se transfere în sistemul public de pensii

Participanții care vor dori să-și exercite această opțiune ar trebui să ia în calcul și riscurile la care se vor expune mutându-și contribuțiile în sistemul public de pensii (Pilonul I), sistem în care actualii angajaţi plătesc pentru pensionarii de acum și a cărui sustenabilitate este serios afectată pe termen lung de procesul de îmbătrânire a populației și a unui număr tot mai mic de angajați care să susțină pensionarii.

Problema cea mare adusă de OUG 114 pentru administratorii de fnduri de pensii nu este nici pe departe opționalitatea Pilonului II de pensii, ci prevederile legate de creșterea capitalului social: aproape 800 milioane de euro în acest an, jumătate din această sumă urmând a fi adusă până la data de 30 iunie 2019.

"Prevederile OUG 114 aduc schimbări semnificative în arhitectura sistemului de pensii private, în special cea legată de creșterea capitalului social. Astfel de potențiale investiții ale NN necesită aprobarea din partea investitorilor noștri și presupun o justificare clară din punct de vedere al randamentului acestei investiții. Prin urmare, analizăm și evaluam cu seriozitate impactul.

În ceea ce ne privește, apreciem prevederile similare abordării noastre proprii, și anume de a oferi mai multă valoare clienților, așa cum NN a făcut încă de anul trecut când a redus comisionul de administrare din contribuții. Pe de alta parte însă, căutam încă lămuriri asupra motivației economice pe care se bazează această cerință de creștere drastică a capitalului social, având în vedere că sistemul conține deja multiple centuri de siguranță și a funcționat impecabil în cei peste 11 ani de la înființare.

Suntem în legatură cu autoritățile relevante, prin intermediul APAPR, și încercăm să angajăm un dialog constructiv cu decidenții în domeniu pentru a identifica cele mai bune soluții, în interesul participanților.”, a mai precizat pentru HotNews.ro Andreea Pipernea, CEO al NN Pensii.

Analiză internă a ASF: NN Pensii ar trebui să-și suplimenteze capitalul social cu 135,5 milioane euro până la 30 iunie 2019

Analiza de impact pilonul II

Analiza de impact pilonul II

Foto: Hotnews

Potrivit unei analize ASF privind impactul OUG 114, document obținut și prezentat luna trecută ăn exclusivitate de HotNews.ro, despre care autoritatea a susținut că era un document în lucru, neavizat, administratorii fondurilor de pensii vor fi obligați să aducă 3,55 miliarde lei la capitalul social în acest an, din care 1,6 miliarde lei până la 30 iunie 2019, existând riscul să iasă din piață și să creeze un val de efecte negative.

"Nivelul ridicat al capitalului social minim, coroborat cu termenul scurt de conformare (raportat la valoarea aportului necesar), poate să descurajeze activitatea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat, existând riscul ca unii dintre administratori să nu poată obţine resursele necesare şi să fie nevoiţi să se retragă.

O eventuală retragere a unor administratori din sistemul de pensii private ar conduce la creşterea riscului de concentrare. Mai mult, în conditiile existentei unui număr redus de administratori de fonduri de pensii administrate privat, retragerea unui administrator ar putea avea un efect şi asupra celorlalți administratori, care, pentru a putea prelua în administrare activele rămase se vor vedea nevoiţi să suplimenteze şi mai mult capitalul social. La cerinţa de capital necesar a fi acoperită se va adăuga şi obligaţia de a constitui provizioanele tehnice aferente activelor preluate în administrare, fapt care reprezintă presiuni suplimentare asupra continuării activităţii de administrare a fondurilor de pensii administrate privat.", se arăta în analiza de impact a ASF.

Potrivit acestei analize, NN Pensii a încasat contribuții brute de peste 3,03 miliarde euro în perioada mai 2008-noiembrie 2018, capitalul social aferent fiind de 16,08 milioane euro.

Potrivit prevederilor OUG 114, NN Pensii ar trebui să aibă un capital social minim de 303,15 milioane de euro. Capitalul social necesar de suplimentat până la data de 30 iunie 2019 este de 135,5 milioane de euro.