Tudorel Toader a transmis o scrisoare miniștrilor de justiție din Uniunea Europeană în care le prezintă procedura de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA, în contextul în care aceasta candidează pentru conducerea Parchetului European. Toader vorbește și despre protocoalele instituțiile judiciare cu SRI, subliniind că Laura Codruța Kovesi se numără printre semnatarii acestor înțelegeri secrete și antidemocratice.

Laura Codruta KovesiFoto: Captura Privesc.eu

"În contextul discuțiilor privind existența unui conflict legal de natură constituțională între ministrul Justiției și președintele României, în principal, iar în plan secund, între Guvernul României și președintele României, generat de refuzul președintelui României de a pune în aplicare cererea de revocare a procurorului șef al Departamentului Național Anticorupție, vă rog să îmi permiteți să vă prezint câteva aspect prezentate în Decizia Curții Constituționale nr. 358/30 mai 2018, publicată în Jurnalul Oficial nr. 473 din 7 iunie 2018”, a început Tudorel Toader scrisoarea către miniștrii de justiție din Uniunea Europeană, potrivit Mediafax.

În document, Toader subliniază că CCR a constatat existența unui conflict de natură constituțională între ministrul Justiției și președintele României, generat de refuzul șefului statului de a pune în aplicare cererea de revocare a procurorului-șef al DNA.

"Ca urmare, Curtea a decis că președintele României trebuie să emită decretul privind revocarea procurorului șef al Departamentului Național Anticorupție. În considerente, Curtea a recunoscut, printre alte aspecte, faptul că “dacă în cazul unei numiri în funcția de conducere, ministrul Justiției are o marjă ,are de apreciere, în timp ce președintele are o marjă limitată, în cazul unei revocări ministrul ministrul Justițieii are o marjă minimă de apreciere, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte și, în sub aceste circumstanțe, președintele României se poate opune doar dreptului lui/ei de a verifica legitimitatea propunerii și poate refuza în cazul în care propunerea nu este în conformitate cu legea, caz în care procedura va înceta. Desigur, niciun text constituțional nu se opune existenței consultărilor între două autorități publice sub Articolul 1 (5) și Artiolul 80 (2), al doilea paragraf al Constituției, dar dat fiind faptul că întreaga procedură este desfășurată în timp ce puterea discreționară / marja de apreciere – rolul pe care îl joacă ministrul este minimum, puterea discreționară a președintelui nu poate fi recunoscută în orice fel. Așadar, președintele României are o singură atribuție privind această procedură, limitată la verificarea condițiilor pentru legalitatea procedurii", se arată în scrisoarea menționată.

Curtea a recunoscut că “președintele României nu își poate exercitate puterea într-un sens care ar putea afecta Constituția. De aceea, competența sa este de a controla legalitatea măsurii, mai exact procedura de revocare, deoarece nu poate invoca aspecte privind oportunitatea propunerii sau desfășurarea o evaluare a activității procurorului șef/general, ca în acest caz. De aceea, puterea de luare a deciziilor a președintelui României este limitată condițiilor legalității propunerii de revocare”, mai spune ministrul.

Ministrul vorbește și despre subiectul protocoalelor semnate cu SRI, care a determinat o reacție și din partea lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele CE.

"În ultimele săptămâni, a existat o discuție internațională considerabilă despre o serie de protocoale semnate de Serviciul de Informații al României, SRI, și o serie de instituții din sistemul de justiție. Publicarea unor astfel de protocoale anterioare secrete l-a determinat pe prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, să declare: «Climatul necesar pentru reformă s-a deteriorat din cauza protocoalelor secrete între procuratură și serviciile de informații. Fac apel autorităților române să desfășoare o anchetă completă și imparțială privind această problemă. Românii merită o ordine de exercitare a legii cu toate autoritățile supravegheată și independență judiciară completă»” se mai arată în document.

În acest sens, Tudorel Toader continuă: "Protocoalele, de când au fost declarate neconstituționale, aduc aminte de amestecul politicului, de Securitate și de forțele de aplicare a legii cunoscute în țara noastră în timpul regimului comunist. Printre semnatarii acestor înțelegeri secrete și anti-democratice se numără Laura Codruța Kövesi”.

Surse europene consultate de HotNews.ro au declarat că Laura Kovesi și ceilalți doi candidați la funcția de procuror-șef european vor fi audiați în comisia LIBE, pe 26 februarie, de la ora 15.00, la Bruxelles.