Grupul german Zeitfracht a intrat în acționariatul companiei Blue Air, unde deține 10% din capitalul social, a anunțat marți transportatorul aerian, într-un comunicat.

Blue AirFoto: Blue Air

Procedurile legate de actele normative germane pentru achiziții de participații străine au fost finalizate la începutul lunii februarie 2019, potrivit sursei citate.

„Odată această etapă obligatorie încheiată, a fost demarată procedura de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a noului acționariat al Blue Air”, afirmă transportatorul român.

Blue Air afirmă în acest comunicat că Zeitfracht este un „business de familie cu o istorie de peste 70 de ani” și activități în aviație, logistică, investiții și consultanță.

Blue Air a fost lansată în 2004 și în cei 14 ani de activitate a transportat peste 26 de milioane de pasageri, dintre care peste 5 milioane de pasageri în 2018, se mai arată în comunicat.