Franța și Germania ar putea ajunge la un compromis pentru a o susține pe fost șefă a DNA Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, deși au propriii candidați pentru conducerea Parchetului european, a declarat, joi, la București, președintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum. El a mai spus că a avut o întâlnire cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a susținut că nu el este cel care a revocat-o pe Kovesi de la conducerea DNA, ci președintele Klaus Iohannis. "De asemenea, domnul Toader a spus textual că <>", a mai afirmat oficialul german.

Laura Codruta KovesiFoto: Captura Privesc.eu

Oficialul german a spus că a avut o întâlnire cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, și, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor, a precizat că i-a cerut acestuia să o susțină pe Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

"Pe primul loc pe lista scurtă (n.r.- pentru conducerea parchetului european) se află Laura Codruța Kovesi, pe locul al doilea este un candidat din Franța, iar pe locul al treilea este un candidat din Germania. Competențele doamnei Kovesi sunt fără nicio urmă de îndoială, este practic predestinată pentru această funcție și eu mi-aș putea imagina, de exemplu, că Germania și Franța ar putea ajunge la un compromis și ar putea găsi o soluție de comun acord în favoarea candidatului român. Am adresat și o solicitare ministrului român al Justiției de a se situa și de a sprijini candidatul român, pentru că are șanse. Este candidat la o funcție înaltă la nivel european și ar fi, practic, oprit, frânat de către propriii săi oameni", a declarat Krichbaum, într-o conferință de presă susținută de membrii delegaţiei Comisiei pentru afaceri UE a Bundestag-ului, aflată la București.

Parlamentarul german a spus că Tudorel Toader a susținut în fața delegației germane că nu el este cel a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA, ci președintele Klaus Iohannis.

"Față de noi domnul Toader s-a exprimat cum că nu dânsul ar fi revocat-o pe doamna Kovesi, ci președintele. Noi știm cum au funcționat lucrurile în România și ar fi mai simplu, așa, ca să folosim un exemplu mai plastic, să faci să treacă o cămilă printr-o gaură de ac decât să accepte Comisia de la Veneția o încălcare a statului de drept. De asemenea, domnul Toader a spus textual că <>, acest lucru fiind practic o declarație destul de clară și s-a devoalat. Tot ce-a făcut, de fapt, doamna Kovesi este să lupte în favoarea statului de drept, a combătut corupția și de fapt merită sprijinul, și nu altceva”, a mai spus parlamentarul german, care a criticat în mai multe rânduri puterea de la București pentru derapajele de la statul de drept", a mai spus parlamentarul german, care a criticat în mai multe rânduri puterea de la București pentru derapajele de la statul de drept.

Ministerul Justiției: Toader a transmis că principiile directoare rămân drepturile și libertățile fundamentale și statul de drept

Ministerul Justiției a transmis un comunicat de presă despre întrevederea ministrului Tudorel Toader cu delegația Comisiei pentru afaceri UE din Bundestag, aflată la București în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, arătând că temele de discuție avansate de partea germană au vizat: reformele în domeniul justiției (independența justiției); rolul Direcției Naționale Anticorupție; efectele modificărilor Codului de procedură penală și ale legilor penale asupra cooperării în domeniul justiției și cel polițienesc în statele membre UE (mandatul european de arestare) și respectiv, punctul central al Președinției Consiliului UE: Europa valorilor comune.

Potrivit Ministerului Justiției, Toader a subliniat că activitatea MJ "se va înscrie într-un efort coerent de urmărire a obiectivului de consolidare a Uniunii Europene".

"Totodată, a fost evidențiat faptul că o politică europeană solidă în domeniul justiției va contribui la securitatea și creșterea economică în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri; principiile directoare rămânând aceleași, și anume: respect pentru valorile comune, drepturile și libertățile fundamentale și statul de drept; respect pentru diferitele tradiții și sisteme juridice ale statelor membre și continuarea consolidării încrederii reciproce între sistemele de justiție ale statelor membre", mai spune Ministerul Justiției.

Fostul procuror șef al DNA Laura Codruța Kovesi s-a calificat prima pe lista scurtă a candidaților pentru funcția de procuror european șef. Comisia de selecție constituită la nivel european a transmis lista scurtă Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, care trebuie să aleagă procurorul european, șeful Parchetului European. Scrisoarea semnată de șeful panelului de selecție, Ulrike Haberl-Schwarz, este adresată astfel ministrului de justiție al statului care asigură Președinția Consiliului UE, nimeni altul decât Tudorel Toader, cel care a declanșat și obținut demiterea lui Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România. Astfel, Tudorel Toader ar putea să pună pe ordinea de zi a Consiliului JAI numirea viitorului procuror-șef UE.

Kovesi este urmată pe lista scurtă de 2 procurori: Jean-Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania).

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reacţionat la selectarea pe primul loc a Codruţei Kovesi pentru poziţia de procuror-şef european, el spunând că îi va informa pe miniştrii de justiţie din UE despre "abuzurile” comise de fosta şefă DNA. "Cred că membrii Comisiei de selecţie nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetăţenilor, în detrimentul statului de drept. În Franţa sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar”, a declarat ministrul. Decizia de numire a noului procuror-șef european va trebui luată de Parlamentul European și de miniștrii celor 28 de state membre UE, reuniți în Consiliul UE (formatul JAI).