Nu-s multe oraşele din România al căror trecut este aşa de plin de învăţăminte. Curtea de Argeş este dintre cele puţine. Dacă ar fi să ne limităm la trecutul arhitectural, am aminti monumente de primă importanţă: Biserica Sf.Nicolae Domnesc (mijlocul secolului al XIV-lea), biserica fostei mănăstiri (primele decenii ale secolului al XVI-lea), biserica Adormirea Maicii Domnului – Olari (ultimul sfert al secolului al XVII-lea)… Printre ele, biserica Sân Nicoară (Sf.Nicolae), aflată peste drum de biserica Sf.Nicolae Domnesc, în vârful unei coline. Sân Nicoară este o ruină. Îi punem cruce?
Dintre monumentele de cult de la începuturile istoriei Ţării Româneşti, scrie Grigore Ionescu, unul din marii teoreticieni şi istorici ai arhitecturii din România (Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor), mai avem doar urmele a „trei biserici de zid: două în Turnu Severin, din care nu ni se păstrează decât fundaţiile şi câteva frânturi de ziduri şi una, aflată în stare de avansată ruină, dar încă evocatoare, în Curtea de Argeş.“
PLAN G.Ionescu
E tocmai biserica Sân Nicoară (sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea).
.
Cine a ajuns de mai multe ori, în ultimii ani, în Curtea de Argeş a putut constata cum starea de avansată ruină se agravează. Părăsit, monumentul va ajunge frânturi. În vârful turlei şi pe diverse ziduri cresc tufe. 
Aceleaşi ziduri sunt constant escaladate de copiii din zonă. Tufişurile au crescut într-atât, încât pe latura sudică, spre altar, au crăpat zidurile
Mai de curând, pe ziduri s-au scris graffiti 
Interiorul bisericii a devenit WC public; trebuie să calci cu grijă
şi, dacă n-a mai adiat vântul, să te ţii de nas. Autorităţile nu dau semne ca le-ar păsa (probabil că Ministerul Culturii, Primăria şi alte asemenea nevolnice instituţii îşi trec unele altora responsabilitatea). Sân Nicoară are un plan dreptunghiular (pronaos, naos şi altar); bolta în leagăn (semicilindrică) nu s-a păstrat; zidurile sunt din piatră brută, care alternează cu straturi de cărămidă (tehnica a fost foarte folosită în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea); pe pronaos se mai vede o parte din turnul-clopotniţă, din cărămidă (Gheorghe Curinschi Vorona, Istoria arhitecturii în România). Sfertul de sferă care leagă zidul dinspre răsărit al altarului de corpul bisericii, realizat în spic (cărămizi puse pe muchie şi crescând din ax spre margini), se fragmentează constant
. 
„Lungă de 15,50 m şi lată de 8,50 m, biserica Sân Nicoară este îndeosebi interesantă, atât prin forma foarte îngrijită a planului, cât şi prin plastica decorativă a faţadelor.“ (Grigore Ionescu) Îndeosebi interesantă, dar nu pentru cine în primul rând ar trebui să fie interesat. Să sperăm că nu i se va pune cruce.
Fotografii din arhiva personală a autorului.
Constantin Popescu este conferențiar doctor Facultatea de Litere București
8
9
