​PensionsEurope, federația asociațiilor naționale de pensii private din Europa, cere Guvernului să retragă din Ordonanța 114/2018, care suprataxează mediul de afaceri, noile cerințe de capital impuse administratorilor fondurilor de pensii, pe care le consideră "disproporționate, profund politizate și devastatoare pentru sistemul de pensii din România". Federația se teme că noile cerințe de capital, de aproximativ 800 milioane de euro, vor conduce de facto la revizuirea pilonului II de pensii, cu efecte devastatoare nu numai pentru viitoarele pensii ale românilor, ci și pentru piața de capital, sectorul financiar și întreaga economie.

Sigla PensionsEuropeFoto: PensionsEurope

PensionsEurope, federația asociațiilor naționale de pensii private din Europa, care reprezintă 24 de asociatii membre din 18 state UE (printre care și APAPR din România) și alte 3 țări europene (Islanda, Norvegia, Elveția) a avertizat miercuri că noile cerințe de majorări de capital impuse prin Ordonanța 114/2018 nu sunt rezonabile, iar efectele ar fi distrugătoare pe termen lung.

"Costul unor cerințe suplimentare de capital de 10% din contribuțiile istorice din cadrul pilonului II de pensii este enorm și greu de suportat, având în vedere că noile dispoziții de reglementare reduc dramatic nivelul maxim al comisioanelor de administrare cu până la 70%. La sfârșitul anului 2018, contribuțiile istorice totale din Pilonul II au fost de aproximativ 8,76 miliarde de euro. Noile cerințe de capital de 10% ar însemna că administratorii fondurilor de pensii trebuie să aducă suplimentar aproximativ 800 milioane de euro, o sumă de 11 ori mai mare decât cerințele actuale de capital și aproape de două ori mai mare decât toate comisioanele percepute de fondurile de pensii în cei 11 ani de funcționare.", a declarat Radu Craciun, președintele APAPR.

La rândul său, Matti Leppälä, CEO/Secretar General al PensionsEurope, cere autorităților române să retragă aceste cerințe de capital, deoarece acestea "ar devasta stabilitatea și rezultatele bune ale fondurilor de pensii private" și, împreună cu alte prevederi (n.a din OUG 114) ar distruge pilonul II de pensii. Acest lucru ar fi contrar recomandărilor politice europene care subliniază importanța consolidării pensiilor suplimentare pentru ca toți europenii să aibă un nivel de trai adecvat la pensionare".

Federația subliniază și îngrijorările expuse într-o analiză internă a ASF, care a fost prezentată în exclusivitate de HotNews.ro, în care instituția preciza că: "Nivelul ridicat al capitalului social minim, coroborat cu termenul scurt de conformare (raportat la valoarea aportului necesar), poate să descurajeze activitatea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat, existând riscul ca unii dintre administratori să nu poată obţine resursele necesare şi să fie nevoiţi să se retragă".