Doi indivizi periculoși sunt căutați de Poliția metropolitană în legătură cu uciderea românului Tudor Simionov, în noaptea de Anul Nou, în fața unui local din Londra unde lucra ca bodyguard, scrie BBC.

Cautati pentru uciderea lui SimionovFoto: Politia Metropolitana

Tudor Simionov, fost sportiv de performanță al clubului Dinamo București, a fost înjunghiat mortal în timp ce încerca să oprească mai mulți indivizi care încercau să intre cu forţa la o petrecere de la Fountain House, din Park Lane, în Londra, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie.

Poliția Metropolitană i-a dat în urmărire pe Ossama Hamed, de 25 de ani, și pe Nor Aden Hamada, de 23 de ani. De asemenea, o femeie a fost pusă sub acuzare pentru obstrucționarea justiției.

"Ossama Hamed și Nor Aden Hamada sunt indivizi periculoși, care trebuie reținuți. Nu îmi permit să fac speculații despre locul în care se află, dar vreau să ne asigurăm că în colaborare cu colegii noștri îi vom prinde, fie că sunt în țară sau în străinătate", a declarat inspectorul Garry Moncrieff de la Poliția Metropolitană.

Românul, în vârstă de 33 de ani, lucra la un bar de noapte și a fost ucis cu o lovitură de cuțit după ce un grup de indivizi au încercat să intre în local. Doi dintre colegii lui Simionov, în vârstă de 29 şi 37 de ani, precum şi o femeie de 29 de ani au fost de asemenea înjunghiaţi în altercaţie. Toţi au fost ulterior externaţi.

În acest caz, Shaymaa Lamrani, în vârstă de 26 de ani, a fost pusă sub acuzare vineri pentru obstrucţionarea justiţiei, a informat Poliţia Metropolitană. Un alt bărbat, fiul clericului musulman interzis Abu Hamza, Imran Mostafa Kamel, a fost pus sub acuzare pentru posesia unor arme de foc cu intenţia de a pune în pericol alte perosoane în legătură cu un incident care a avut loc tot la Fountain House, la câteva minute după crimă.