​Politic show: ​Orban: PSD arată că vrea să continue fraudarea fondurilor UE; Bădălău, ironic cu poliţiştii care anchetează spargerea casei sale: Sunt mai deştepţi - Hotnews Mobile
1 € 4,7619 1 USD 4,1988sâmbătă 23 feb 2019

​Politic show: ​Orban: PSD arată că vrea să continue fraudarea fondurilor UE; Bădălău, ironic cu poliţiştii care anchetează spargerea casei sale: Sunt mai deştepţi

de Cristina Filip Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, 2:51
- a A+
Imagine
​Orban: PSD arată că vrea să continue fraudarea fondurilor UE. Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, vineri, că PSD a votat împotriva modificării legislaţiei europene prin care ar urma să fie îngheţate fondurile europene pentru statele care nu respectă statul de drept pentru că e preucuoat de "protejarea infractorilor“. Liberalul susţine că PSD ar continua asaltul asupra independenţei Justiţiei. "Poziţia PSD-ALDE arată perspectivele pe care le are această grupare, respectiv continuarea asaltului toxic împotriva independenţei Justiţiei, pentru compromiterea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei, potrivit Adevarul.



Bădălău, ironic cu poliţiştii care anchetează spargerea casei sale: Sunt mai deştepţi. Întrebat despre mersul anchetei după ce i-a fost spartă casa, Nicolae Bădălău a spus că 2 luni i se par suficiente pentru obţinerea unor informaţii despre hoţi. "Dacă îmi spun că au fost marţienii, cred şi gata, nu mai zic nimic, că sunt marţienii, nu?! Probabil hoţii sunt mai deştepţi la poliţiştii. Dacă nu îi prinde Poliţia, mă gândesc că sunt mai deştepţi, nu? Nu-i logic? Eu zic că am reacţionat totuşi delicat", scrie Ziarul de Iasi

Daniel Dragomir cere desecretizarea audierii lui Dumitru Dumbravă, după bancul macabru cu Olguţa Vasilescu, făcut de generalul în rezervă. Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir anunţă că va transmite atât Comisiei SRI cât şi directorului Eduard Hellvig, o scrisoare prin care cere desecretizarea audierii lui Dumitru Dumbravă, în contextul unei postări macabre a lui Dumbravă în care este ironizată Olguţa Vasilescu. "Asta este marele general SRI Dumbrava. Specimenul asta a bagat oameni nevinovati la puscarie, a distrus firme, destine, familii si sta la bancuri macabre pe facebook. Alianta Nationala solicita public Comisiei SRI si directorului Hellvig desecretizarea de urgenta, integrala, a audierii lui Dumbrava. S-a depasit orice limita a bataii de joc fata de romani", a scris Daniel Dragomir, pe Facebook potrivit Gandul.

Fost ministru de Interne al PSD: Având în vedere prestaţiile PSD şi ale lui Dragnea, eu sunt convins că partidul se îndreaptă spre dezastru. Ioan Rus, fost ministru de Interne al PSD, îi critică pe Liviu Dragnea şi pe cei din conducerea PSD, afirmând că, la cum se prezintă acum partidul, sigur de va duce la un scor de sub 20%. "Derapajele conducerii PSD şi erorile comise la guvernare vor avea un impact major asupra electoratului tradiţional al social-democraţilor. Indiferent de sumele cu multe zerouri pe care Liviu Dragnea le oferă atunci când comandă sondaje coafate, adevărul nu mai poate fi ascuns: PSD se prăbuşeşte cu viteza luminii în preferinţele electorale“, a declarat Ioan Rus, pentru Podul.ro citat de Adevarul.

1737 de afisari


PSD anti
Csaby [utilizator], Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, 14:33
+1/1
Sa dea Dumnezeu sa nici nu mai intre in Parlament la alegerile urmatoare. Romania trebuie sa incheie capitolul comunism cu acest pseudo partid, care este antinational, antiromanesc, antieuropean, antidemocratic, dictatorial , este expresia neputintei unei tari. Nu pentru asemenea specimene au murit eroii acestei tari. Sa le fie rusine ca duc Romania spre o dictatura in stil bananier, transforma tara intruna de privilegiati(vezi salarii speciale, pensii speciale, cote forfetare speciale, justitie obedienta politicului, inegalitati intre categorii profesionale, jaf din bugetul public, recompensarea celor obedienti si fara educatie, fara competente). Asta este PSD-ul.
comenteaza