O anchetă a fost declanșată la un adăpost din Prejmer, județul Brașov, după ce în interior au fost găsite mai multe cadavre de câini. Alte animale fost găsite în viață, dar erau înfometate, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Patrupezii au fost găsiți într-un adăpost din localitatea Prejmer, județul Brașov, câteva imagini fiind postate pe Facebook de către Andrea Duță, președinte al unei asociații, care mai apoi a și sesizat Poliția și Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) Brașov.

Polițiștii fac acum cercetări pentru „uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, după ce joi au găsit în incinta adăpostului 17 cadavre canine.

„S-a făcut o sesizare și s-a constituit o echipă operativă care împreună cu specialiști din cadrul DSV au efectuat cercetări la fața locului. Au fost identificate un număr de 17 cadavre canine, într-o primă fază”, a declarat Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Brașov.

Adăpostul a fost sigilat, iar vineri specialiști din cadrul DSV fac o cercetare amănunțită pentru prelevare de probe, potrivit reprezentantei IPJ Brașov.

Polițiștii încearcă să îl găsească și pe reprezentantul adăpostului. „Au fost efectuate activități de căutare a administratorului, până în prezent, acesta fiind de negăsit”, a spus Alina Ivan.

Andrea Duță, președinte al unei asociații, a declarat, corespondentului Mediafax, că în octombrie anul trecut 30 de câini, sponsorizați de o organizație din Anglia, au fost mutați din adăpostul din Petroșani în adăpostul din Prejmer. Din greșeală, atunci, au fost transportați alți 5 câini în plus. La scurt timp, a început să se intereseze de starea câinilor, însă nu a primit răspunsuri. La jumătatea lunii octombrie, Andrea Duță spune că a decis să meargă în Prejmer să vadă cum sunt câinii, dar reprezentantul adăpostului nu a lăsat-o să intre.

„Am anunțat organizațiile din Anglia care mai aveau căței la el să ia legătura urgent și să ceară fotografii și filmări de la fața locului. Organizațiile s-au mobilizat și au luat câinii, dar au mai rămas un număr de câini”, a mai spus președinta Asociației Depind de Noi.

Joi, împreună cu un reprezentant al unei organizații din Anglia a ajuns la Prejmer, găsind în adăpost mai multe cadavre de câini, dar și saci întregi nedesfăcuți cu mâncare pentru câini. Câțiva patrupezi mai erau în viață, iar trei dintre ei erau într-o stare foarte gravă și au fost preluați și duși la medicul veterinar.

Femeia crede că animalele au murit de foame.

Câinii care au fost găsiți în viață, inclusiv cei trei în stare foarte gravă, au fost preluați de o asociație din Brașov.

„Am preluat 14 câini, plus alți trei care ajunseseră la medicul veterinar, după ce au fost scoși de localnici. În interior mai sunt nu se știe câte cadavre, câini care se pare că au murit de foame, pentru că pe cei trei în stare gravă pe care i-am preluat s-a făcut și teste să se vadă dacă sunt bolnavi și nu sunt. Cei trei sunt foarte slabi, iar unul a căzut din picioare când l-am scos din cușcă, la adăpost”, a declarat Paula Ciotloș, un alt reprezentant al asociației.

„E clar că acolo nu li s-a dat de mâncare, cu toate că e foarte greu de înțeles ce s-a întâmplat acolo, pentru că erau saci cu mâncare nedesfăcuți, erau jucării pentru câini, erau păturici, toate nedesfăcute, toate primite donații”, a adăugat Paula Ciotloș.

Cercetările în acest caz continuă.