Jucătoarele, nemulțumite de orele târzii la care se dispută partidele la Australian Open - Hotnews Mobile
1 € 4,7619 1 USD 4,1988sâmbătă 23 feb 2019

Jucătoarele, nemulțumite de orele târzii la care se dispută partidele la Australian Open

de Silviu Dumitru Vineri, 18 ianuarie 2019, 14:35
- a A+
Imagine
​​Jucătoarea britanică de tenis Johanna Konta (nr. 38 mondial) a deplâns faptul că meciul său a debutat după miezul nopţii şi s-a încheiat după ora 3 dimineaţa în turul al doilea la Australian Open, în noaptea de joi spre vineri la Melbourne, informează AFP citată de Agerpres . Garbine Muguruza și Maria Sharapova au vorbit și ele despre aceste probleme.



"Să faci asemenea eforturi fizice până dimineaţa, nu sunt de acord. Nu este un lucru bun pentru sănătate, din contră este chiar periculos", a apreciat Konta pentru BBC, după meciul cu spanioloaica Garbine Muguruza (nr. 18), pierdut la ora 3:12 dimineaţa, după peste 2 h 42 min de joc, cu 6-4, 6-7 (3/7), 7-5.

La rândul ei, Muguruza a preferat să glumească pe acest subiect : "Voi merge să-mi iau micul dejun!", a adăugat fostul lider mondial, dublă laureată la Roland Garros (2016) şi Wimbledon (2017).

Maria Sharapova afirmă că ea nu este pregătită să joace după miezul nopţii şi îi consideră nebuni pe cei care se antrenează după ora 00:00. Ea spune că nici spectatorii nu ar dori să vadă meciuri după miezul nopţii, informează News.ro.

"Cred că este evident de ce au făcut asta... pentru vânzările de bilete. Deci este o componentă de afaceri, pe care trebuie să o înţelegem, dar din perspectiva turneului, cred că este nevoie de flexibilitate, deoarece nimeni nu este interesat să vadă două jucătoare de top intrând pe teren după miezul nopţii", a declarat Sharapova , potrivit Reuters.

Precedentul record data de anul trecut, când partida din turul secund dintre belgianca Elise Mertens şi australianca Daria Gavrilova a început la ora 23:59.

Turneul australian deţine şi recordul unui meci de Mare Şlem cu finalul cel mai tardiv. În 2008, australianul Lleyton Hewitt şi Marcos Baghdatis au jucat până la 4:34 dimineaţa pentru a se departaja în cinci seturi.
1961 de afisari


Sanatate si/sau bani
Koczka [utilizator], Vineri, 18 ianuarie 2019, 15:38
+1/1
Nu e sanatos dar de jucat joaca ca e pe bani.
Vad ca si l anivelul Futures , turneele ma imici de 50 K USD nici nu mai puncteaza in WTA.
comenteaza