Primăria Oradea a depus proiecte în valoare de 300 milioane de euro pentru a accesa fonduri europene nerambursabile pe actualul exercițiu financiar, până acum fiind câștigată finanțare pentru proiecte în valoare de 174 milioane de euro, restul fiind în procedură de evaluare, a anunțat primarul Ilie Bolojan. Astfel, orașul Oradea, cu un buget de circa 580 milioane lei și o populație de aproximativ 200.000 locuitori, bate Clujul, Sibiul și Bucureștiul la acest capitol.

Ilie BolojanFoto: HotNews.ro

Care este secretul? Contactat de HotNews.ro, primarul Ilie Bolojan spune că este nevoie de o echipă bună de specialiști pentru a scrie proiectele, o echipă rapidă de proiectanți, în cazul în care apar modificări în ghiduri, dar și pregătirea proiectelor cu circa 1-2 ani înainte de lansarea apelurilor.

În comparație, Primăria Cluj-Napoca depus 39 de proiecte în valoare de circa 993 milioane lei (218 milioane euro), Primăria Sibiu a depus 23 de proiecte, iar valoarea acestora depășește 320 milioane lei. Primăria Capitalei a depus 13 cereri de finanțare, valoarea acestora fiind de circa 283 milioane euro.

Bucureștiul are o populație de circa 1,9 milioane locuitori, iar Primăria Capitalei a avut în 2018 un buget local de 5,7 miliarde lei în 2018. Cluj-Napoca are o populație de 324,576, potrivit datelor de la recensământul din 2011 și un buget local de 742 milioane lei în 2018. Orașul Sibiu are circa 150.000 de locuitori, potrivit datelor de la recensământul din 2011, iar în 2018 a avut un buget local de 310 milioane lei.

Cum a reușit Primăria Oradea să depună proiecte în valoare de 300 milioane euro

”Atragerea fondurilor europene este o prioritate pentru Primăria Oradea. Ne putem tripla bugetele de investiții în felul acesta și putem rezolva problemele oamenilor într-un timp mai scurt. Astfel orașul prosperă și se dezvoltă. Am câștigat proiecte în valoare de 174 de milioane de euro în actualul exercițiu financiar, din care în anul 2018 am reușit să atragem 39 de milioane de euro. Mai avem în evaluare proiecte în valoare de peste 126 milioane de euro. Ținta noastră este ca în acești ani să absorbim peste 300 de milioane de euro”, spune Ilie Bolojan.

Oradea avea disponibili aproape 35 milioane de euro pe actualul exercițiu financiar, bani dedicați, dar fiindcă a avut proiecte pregătite a reușit să obțină 70 milioane de euro, bani luați de la alte orașe care nu au depus nimic sau au depus mai puțin.

”Banii europeni au fost de două categorii, bani dedicați fiecărui oraș și bani în competiție, care nu erau dedicați și fiecare oraș depunea proiecte și putea câștiga finanțare. Cum au stat lucrurile cu banii dedicați? Aceștia s-au împărțit după următoarele criterii: jumătate din acești bani au fost împărțiți în mod egal la toate municipiile reședință de județ, iar cealată jumătate a fost împărțită direct proporțional cu numărul de locuitori. Așa s-a ajuns ca Cluj-Napoca să aibă 45 milioane de euro dedicați, iar cel mai mic municipiu să aibă cam 20 milioane de euro. Oradea avea cam 35 milioane de euro. Când ni s-a spus să depunem proiectele, s-a dat un termen. La termenul respectiv, anul trecut prin primăvară, au depus doar câteva orașe. Atunci au anunțat din nou că, dacă mai avem proiecte, putem să depunem pentru o sumă dublă, deci nu mai aveam 35 milioane de euro, aveam 70. Noi am depus pentru 70. Din nou, alte orașe nu au depus nici pentru banii alocați inițial și din nou au mai rămas niște bani și în vara anului trecut s-a deschis o ”axă de retrospective”, cine avea contracte de execuție finalizate până pe 9 octombrie 2018, putea să depună pe această axă. Au dat fiecărei regiuni de dezvoltare între 70 și 80 milioane de euro. În total au fost 520 milioane de euro, pe toată țara. Din toată țara s-a depus puțin peste 200 milioane de euro. Noi și Clujul am depus la maxim și au mai depus Iașiul, Galațiul. Deci noi depunând tot, am luat 70 milioane de euro și am mai depus proiecte de alte 70 milioane de euro și am câștigat tot. Cine a avut proiecte mature și până la termenul respectiv a depus, a luat banii”, a declarat Bolojan pentru HotNews.ro.

De ce a reușit Primăria Oradea și alte primării nu? Primarul spune că pentru a lua banii este nevoie de o echipă bună care scrie proiectele și de proiectanți buni, iar proiectele trebuie pregătite din timp.

”În primul rând, ca să scrii proiecte, ai două variante. Ori ai o echipă puternică care scrie proiecte ori ai consultanți profesioniști. Dacă nu ai cu cine să le scrii, nu poți lua banii. Noi avem o echipă de 18 oameni, o direcție, care se ocupă de aceste chestiuni. Trebuie să ai proiectele mature din timp, o variantă de lucru. Noi acum știm pentru următorul exercițiu bugetar cam ce proiecte vor primi finanțare și pregătim studiile de fezabilitate pentru 2021 cand vom depune. Deci trebuie să te apuci cu cel puțin 1-2 ani înainte ca să le ai, fiindcă trebuie să faci licitații, studii de fezabilitate. Apoi, când apar axele, apar tot felul de modificări, de oportunități, pentru că la noi lucrurile nu rămân stabile, și atunci trebuie să ai capacitate de reacție rapidă. Asta înseamă să ai proiectanți serioși care au capacitate de a livra proiecte în 3-6 luni maxim, în așa fel încât să te miști repede. Noi avem contracte cu mai multe firme de proiectare, din toate zonele”, a mai explicat Bolojan.

În ceea ce privește birocrația, de care majoritatea primarilor se plâng, Bolojan spune că dacă vrei banii, trebuie să depui efort.

”Birocrația este o realitate, dar nu ai ce face. Apar tot felul de probleme legate de declarații, dovedirea proprietății, care sunt foarte complicate, fiindcă necesită adoptarea inclusiv a unor hotărâri de Guvern, dar dacă asta este calea, trebuie mers pe ea”, a mai spus edilul.

Cel mai mare proiect câștigat de Primăria Oradea vizează continuarea reabilitării sistemului de termoficare – 25 milioane de euro, dar și un proiect de regenerare urbană – 23 milioane de euro.

Lista completă a proiectelor pentru care s-a obținut finanțare europeană.

Ce proiecte a depus Primăria Cluj-Napoca pentru a obține finanțare

Primăria Cluj-Napoca a depus 39 de proiecte în valoare de circa 993 milioane lei/218 milioane euro.

14 proiecte au contracte deja semnate, valoarea totală a acestora fiind de circa 500 milioane lei (110 milioane euro), din care valoarea nerambursabilă este de 479 milioane lei (105 milioane de euro). Instituția mai are 25 de proiecte depuse, aflate în evaluare, valoarea acestora fiind de 493 milioane de lei (circa 108 milioane de euro), din care valoarea nerambursabilă este de 402 milioane lei (circa 88 milioane de euro), potrivit unui răspuns trimis de instituție la solicitarea HotNews.ro.

Primăria Cluj-Napoca dorește să mai depună pentru a obține finanțare proiecte în valoare de 45 milioane lei / 9.8 milioane euro.

Printre proiectele care au deja contracte de finanțare semnate se numără:

  • Înnoirea flotei de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca prin achiziționarea de tramvaie – 8 buc, faza 1;
  • Înnoirea flotei de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca prin achiziționarea de tramvaie – 8 buc, faza 2;
  • Înnoirea flotei de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca prin achiziționarea de tramvaie – 8 buc, faza 3;
  • Înnoirea flotei de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca prin achiziționarea de troleibuze - 30 buc, faza 1;
  • Înnoirea flotei de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca prin achiziționarea de troleibuze - 20 buc, faza 2;
  • Înnoirea flotei de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca prin achiziționarea de autobuze electrice;
  • Modernizare Piața Unirii;
  • Creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca;
  • Revitalizarea Turnului Pompierilor;
  • Sisteme de management performant pentru Primăria Cluj-Napoca;
  • Printre proiectele depuse și aflate în evaluare se află:
  • Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană: reabilitare și extindere zona pietonală Piața Lucian Blaga, strada Republicii (primul tronson), strada Napoca, strada Petru Maior, strada Emil Isac și amenajare piste de biciclete
  • Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal-velo în zona urbană: Modernizare Strada Tipografiei, scuar CEC, strada Regele Ferdinand și străzile adiacente
  • Amenajare coridoare pietonale: Strada Molnar Piuariu Cluj-Napoca
  • Lucrări de modernizare Bd. 21 Decembrie 1989: Realizare benzi dedicate transportului public n comun - Etapa 1 (inclusiv lucrari de infrastructura amenajare spațiu public, semaforizare, iluminat public și mobilier urban)
  • Revitalizarea malurilor Someșului – etapa 1
  • Revitalizarea malurilor Someșului – etapa 2
  • Amenajare zona de recreere pentru clujeni în cartierul Între Lacuri din municipiul Cluj-Napoca
  • Amenajare Parcul Tineretului – Pădurea clujenilor
  • Modernizarea și creșterea eficienței energetice in cladrile publice – Colegiul tehnic Ana Aslan
  • Modernizare Gradinița Floare de Iris în cartierul Iris din municipiul Cluj-Napoca
  • Reabilitarea și modernizarea Gradiniței Casuța Poveștilor din municipiul Cluj-Napoca
  • Modernizarea sistemului de iluminat public
  • Modernizarea și creșterea eficienței energetice în clădirile publice – Liceul Onisifor Ghibu (clasele V-VIII)
  • Modernizarea și creșterea eficienței energetice în clădirile publice – Școala Nicolae Iorga
  • Modernizarea și creșterea eficienței energetice în clădirile publice – Seminarul Ortodox (clasele V-VIII)
  • reabilitarea termică a mai multor blocuri din oraș.

Ce proiecte a depus Primăria Sibiu pentru a obține finanțare

Primăria Sibiu a depus 23 de proiecte pentru a obține finanțare nerambursabilă, iar valoarea acestora depășește 320 milioane lei, a anunțat recent instituția.

Potrivit sursei citate, proiectele depuse vizează următoarele domenii:

domeniul educației - 74,39 milioane lei:

Proiectele presupun reabilitarea clădirilor a patru unități de învățământ în vederea creșterii eficienței energetice: Liceul Constantin Noica și școlile generale 1, 21 și Radu Selejan.

”Contractele de finanțare sunt deja semnate, iar lucrările includ: izolarea termică a fațadelor, modernizarea sistemelor de utilități, instalarea de panouri fotovoltaiceși a pompe de căldură aer-apă pentru producerea energiei, repararea acoperișurilor și instalarea unui sistem de management și control al consumuluide energie”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Primăria Sibiu.

În plus, s-au depus proiecte pentru extinderea clădirilor în care funcționează școlile Nicolae Iorga, I.L. Caragiale și Regele Ferdinand și construcția de săli de sport la școlile N. Iorga și Regele Ferdinand.

”Contractul pentru școala N. Iorga se află în etapa de precontractare, celelalte două fiind încă în evaluare, în diverse stadii. Scopul principal al acestora este crearea de noi săli de clasă care să elimine învățământul în două schimburi. Construcția a două noi creșe, una în cartierul Țiglari, lângă grădinița nr. 36 și una în cartierul Ștrand, lângă școala nr. 1 care vor crea încă 200 de locuri pentru preșcolari. Contractul de finanțare pentru creșa din Țiglari este în etapa de precontractare, celălalt aflându-se în evaluare încă”, a comunicat Primăria Sibiu.

De asemenea s-a depus proiect pentru reabilitarea internatului Colegiului Tehnic Independența pentru a sprijini elevii care urmează cursurile învățământului dual.

  • În domeniul sănătății - 17,07 milioane lei;

S-au depus proiecte pentru:

・ Creșterea capacității medicinei de urgență pediatrică, în spațiile existente în Spitalul de Pediatrie Sibiu.

・ Dotarea ambulatoriilor existente ale Spitalului de Pediatrie pentru ortopedie, chirurgie, ORL, oftalmologie, dermatologie situate pe str. G. Barițiu, nr.2 și a noilor departamente de endocrinologie și alergologie.

  • Creșterea mobilității urbane - 203,15 milioane lei:

・ Modernizarea transportului public din Sibiu, proiect care presupune achiziția a 40 de autobuze noi alimentate cu gaz comprimat, împreună cu sistemele moderne de informare și confort pentru pasageri.

・ Crearea unei linii verzi de transport public în centrul istoric al Sibiului, prin achiziția a 5 minibuze electrice și a sistemelor conexe necesare

・ Crearea unui coridor favorabil deplasării cu bicicleta pe malul Cibinului, un traseucare va traversa orașul și va face legătura cu pistele existente.

・ Crearea unui coridor de deplasare cu bicicleta pentru conectarea cartierului Ștrand cu zona centrală și parcul Sub Arini.

・ Amenajarea unui sistem automat de închiriere a bicicletelor în regim de self-service – Sibiu Bike City. Proiectul presupune amenajarea a 44 de astfel de centre în care vor fi disponibile peste 500 de biciclete, inclusiv triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități.

・ Modernizarea străzii Calea Dumbrăvii, prima stradă pe care se va introduce o bandă dedicată transportului public, se vor amenaja piste pentru biciclete și se vor reabilita trotuarele, zonele verzi și locurile de parcare.

  • Crearea de spații publice - 23,62 milioane lei:

・ Crearea unui centru multifuncțional în zona străzii Oțelarilor, destinat comunităților marginalizate

・ Crearea unui spațiu multifuncțional de recreere, sport și educație activă în cartierul Gușterița, pe strada Podului

・ Amenajarea unui parc în suprafață de 40.000 mp în zona cartierului Tilișca, în spațiul delimitat de străzile Preot Bacca și prelungirea străzii Săcel, prin reconversia unui vechi depozit de materiale de construcții.

・ Reabilitarea energetică a trei clădiri de blocuri din Sibiu. Acest proiect se află în etapa de precontractare.

・ Creșterea eficienței serviciilor publice - 3,37 milioane lei: “SALT - Sibiu: Administrație de calitate, Accesibilă Locuitorilor prin Tehnologie”, un proiect care presupune printre altele digitalizarea arhivelor instituției pentru un acces mai facil, solicitarea online și generarea automată a unor documente, simplificarea serviciilor de plată electronică, dar și formarea profesională a angajaților.

Ce proiecte a depus Primăria Capitalei pentru a obține finanțare

Primăria Capitalei a depus, pânã la finalul anului 2018, 13 cereri de finanțare nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, valoarea acestora fiind de circa 283 milioane euro, potrivit unui rãspuns transmis la solicitarea HotNews.ro. Proiectele vizeazã în principal achiziția a 100 de tramvaie noi, 100 de autobuze electrice și modernizarea liniei de tramvai pe B-dul G-ral Vasile Milea. Este de menționat cã Primãria Capitalei a avut acces la mai puține axe de finanțare deoarece Bucureștiul are un PIB mai are pe cap de locuitor.

Stadiul celor 13 proiecte este urmãtorul, potrivit sursei citate:

  • pentru un proiect vizând achiziția a 10 tramvaie pentru linia de tramvai 55 - a fost semnat contractul de finanțare nerambursabilã la data de 29.10.2018 - circa 100 milioane lei.
  • 7 proiecte au fost admise la finanțare, trecând de toate etapele procesului de evaluare și selecție (etapa de verificare administrativã și a eligibilitãții și etapa de evaluare tehnicã și financiarã);
  • 4 proiecte privind achiziția a 100 de autobuze electrice au trecut de etapa de verificare administrativã și a eligibilitãții;
  • 1 proiect privind modernizarea liniei de tramvai de pe B-dul G-ral Vasile Milea se aflã în etapa de evaluare tehnicã și financiarã.

Detaliat, Primăria Capitalei a depus proiecte pentru:

  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 1 a 12 tramvaie, valoare totalã 120,8 milioane lei;
  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 10 a 12 tramvaie, valoare totalã 120.8 milioane lei;
  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 21 a 12 tramvaie, valoare totalã 120.8 milioane lei;
  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 25 a 12 tramvaie, valoare totalã 120.8 milioane lei;
  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 32 a 12 tramvaie, valoare totalã 120.8 milioane lei;
  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 40 a 10 tramvaie, valoare totalã 100.7 milioane lei;
  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 41 a 20 tramvaie, valoare totalã 201.3 milioane lei;
  • achiziția pentru linia de tramvai nr. 55 a 10 tramvaie, valoare totalã 100.7 milioane lei.
  • modernizarea liniei de tramvai pe b-dul G-ral Vasile Milea de la intersecția cu b-dul Timișoara pânã în dreptul intrãrii în benzinãria OMV. Valoarea investiției este de aproximativ 6,14 milioane Euro, din care s–a solicitat asistențã financiarã nerambursabilã de aproximativ 6 mil. Euro.
  • achiziționarea a 100 de autobuze electrice: 29 autobuze electrice necesare îmbunãtãțirii transportului public de cãlãtori pe traseele 312,313, 368 și 385, în valoare totalã de 75.9 milioane lei; 13 autobuze electrice necesare îmbunãtãțirii transportului public de cãlãtori pe traseele 137,138, în valoare totalã de 34.1 milioane lei; 33 autobuze electrice necesare îmbunãtãțirii transportului public de cãlãtori pe traseele 173,311,336,381,601 în valoare totalã de 86.3 milioane lei; 25 autobuze electrice necesare îmbunãtãțirii transportului public de cãlãtori pe traseele 300, 330 și 335 - valoare totalã - 65.4 milioane lei. Valoarea investiției celor 4 proiecte este de aproximativ 57 milioane euro, din care s-a solicitat asistențã financiarã nerambursabilã de aproximativ 56 milioane euro.

    Primãria Capitalei dorește sã depunã cereri de finanțare și pentru modernizarea rețelei RADET (176 milioane euro), pentru realizarea unei incinerator de deșeuri, dar și pentru conservarea unor clãdiri de patrimoniu.