Libertatea de mişcare a muncitorilor din UE s-a aflat în prim-planul şi în centrul dezbaterii pe tema Brexit. Teama că muncitorii străini subminează salariile şi condiţiile de lucru ale localnicilor a ajutat la aţâţarea campaniei în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE. Acum, cetăţenii europeni - polonezi şi alţii - care de ani, uneori chiar de decenii, numesc Marea Britanie casa lor, se confruntă cu un viitor incert în Regatul Unit, potrivit The Guardian, citat de Rador.
Dar în timp ce atitudinile faţă de muncitorii migranţi în Marea Britanie din perioada Brexit sunt deseori considerate un caz aparte, libera deplasare a oamenilor invită ostilitate şi în alte ţări membre ale UE. Convingerea că străinii le-ar lua locurile de muncă localnicilor este - şi de multă vreme - un exemplu clasic de falsă informare. Studiile au demonstrat iar şi iar că această convingere este eronată. Şi totuşi pentru unii pare adevărată indiferent câte studii ar arăta că nu este.
Partidul olandez al Libertătii, de exemplu, a creat un website cu câţiva ani în urmă, unde cetăţenii olandezi puteau raporta presupuse cazuri de subminare a pieţei muncii de lucrători din Polonia, România şi Bulgaria. Problema concurenţei incorecte şi "dumpingului social" a fost de asemenea foarte prezentă în recentele alegeri prezidenţiale franceze, cu acuzaţii că muncitorii polonezi ocolesc reglementările pieţei franceze a muncii. Brexitul nu este o manifestare singulară a unei maladii - este pur şi simplu cea mai extremă.
O mare parte a problemei ţine de legislaţia inadecvată a pieţei muncii din UE şi - în mod ironic, având în vedere discursul - consecinţele negative sunt suportate majoritar de înşişi muncitorii care se deplasează. Deosebit de tulburătoare este exploatarea "muncitorilor delegaţi", angajaţi dintr-un stat membru UE care sunt temporar secondaţi de angajatorul lor (uneori bazat într-o terţă ţară UE) pentru a îndeplini un serviciu în altă parte în UE, rămânând în acelaşi timp dependenţi de sistemul de securitate socială din ţara lor de origine. Reglementările UE vetuste au permis subminarea consistentă a salariilor şi condiţiilor de muncă şi exploatarea acestor cetăţeni străini.
Deşi această formă de mobilitate ocupaţională şi problemele sale sunt bine cunoscute în cercurile experţilor, nu a primit atenţia pe care o merită din cauza naturii sale complicate şi deseori opace. Regulile UE pentru muncitorii delegaţi au fost iniţial menite a consolida drepturile cetăţenilor UE care se mută dintr-un stat membru în altul. Se presupunea că muncitorii cu calificare înaltă vor furniza expertiză pe termen scurt acolo unde era nevoie. După îndeplinirea misiunii, muncitorii s-ar fi întors la relaţia lor contractuală permanentă din ţara lor de origine.
Dar pieţele europene ale muncii arată astăzi radical diferit de momentul în care a fost adoptată această legislaţie în anii 1990. Părţi mari din populaţie fac obiectul unor contracte de muncă temporare, pe termen scurt şi nesigure. În plus, cele 28 de state membre au acum politici sociale şi niveluri salariale extrem de diferite.
Acesta este contextul în care "delegarea" s-a transformat într-un mecanism pe care subcontractanţii bazaţi în ţările cu salarii mai mici au început să-l exploateze pentru a oferi servicii mai ieftine în alte ţări. Ridicarea unor schele sau punerea podelelor pe un şantier de construcţii, de exemplu, sunt servicii care pot fi oferite mai ieftin dacă subcontractanţii plătesc contribuţiile la asigurările naţionale ale muncitorilor în ţara lor de origine. Apoi, angajatorii pot face noi economii păstrând salariile şi bonus-urile muncitorilor detaşaţi la un nivel mai mic decât ale muncitorilor autohtoni. De exemplu, la şantierul de construcţii al centralei electrice Severn din Uskmouth, sindicatul GMB a dezvăluit că muncitorii delegaţi din Polonia au primit plăţi incorecte pentru timpul de muncă suplimentar, nu au beneficiat de concediul de odihnă anual corespunzător şi s-au confruntat cu deduceri ilegale pentru locuinţă.
După cum a detaliat autorul articolului în recenta sa carte, "Workers Without Borders" (Muncitori fără frontiere), din mai multe motive le este mai uşor angajatorilor să-i exploateze pe muncitorii delegaţi chiar şi decât pe cei temporari trimişi de agenţii. Pentru început, ei sunt trimişi în străinătate pentru o perioadă limitată şi nu sunt automat îndreptăţiţi la tratament egal cu ceilalţi. Se simt despărţiţi de ţară şi de sindicatele aferente muncii pe care o îndeplinesc şi vor încerca să-şi revendice drepturile doar în cazurile cele mai groaznice. Din cauza naturii temporare a muncii, ei suferă deseori rele tratamente pentru a câştiga un salariu vizat, înainte de a se muta la o altă oportunitate de angajare.
În al treilea rând, inspecţiile muncii în Regatul Unit, ca şi în alte ţări din UE, nu pot impune în mod adecvat drepturile muncitorilor delegaţi deoarece subcontractorii care îi deleagă pe muncitori în alte ţări se pot retrage şi reînscrie cu uşurinţă dintr-o ţară în alta.
Deşi aceşti lucrători îndeplinesc sarcini vitale în domenii precum construcţiile, îngrijirea sănătăţii şi transporturile, ei nu se bucură de aceleaşi drepturi şi beneficii cu alţii care fac aceeaşi muncă. În acelaşi timp, ei se confruntă cu ostilitate din cauza disponibilităţii lor de a munci pentru salarii mai mici şi cu drepturi sociale restrânse, în principal pe axele est-vest şi sud-nord, de vreme ce salariile sunt mai mari în Europa de nord şi vest. Una din cele mai mari ţări de primire este Germania, unde există o cerere mare de muncitori străini în industria construcţiilor.
În timpul cercetărilor făcute, autorul a realizat peste 100 de interviuri cu muncitori de acest fel şi a constatat că ei sunt extrem de vulnerabili la exploatare, chiar în economiile industriale avansate care oferă măsuri puternice de protecţie a angajaţilor. De pildă, un muncitor delegat polonez din domeniul construcţiilor pe un şantier german de construcţii nu beneficiază de aceleaşi drepturi cu un german sau chiar cu un coleg polonez care lucrează pentru un subcontractant german, deoarece relaţiile de muncă sunt parţial reglementate din Polonia.
Astfel, stereotipurile populare, jignitoare de "instalator polonez" se prea poate să fi apărut nu din cauză că meseriaşi individuali ar fi oferit servicii mai ieftine, ci din cauză că reglementările UE nu îi protejează adecvat pe cetăţenii UE care se mută să muncească în alte ţări.
Cercetările făcute de autor arată că, în economia actuală, mulţi muncitori delegaţi sunt siliţi să accepte cam orice slujbă, fără vreun contract permanent, nu-şi primesc drepturile minime aplicate în statul gazdă şi se tem să-şi afirme drepturile de teama unei retorsiuni din partea angajatorului şi a şomajului. Acesta este un paradox neliniştitor al statelor moderne caritabile europene: cum poate o ţară ca Germania, cu asociaţii ale angajatorilor şi sindicate atât de puternice, să accepte un segment precar al pieţei muncii compus din migranţi din UE?
O piesă trecută cu vederea a acestui puzzle este politica de re-reglementare de la nivelul locului de muncă. Dezbaterea privind Brexit şi ascensiunea naţionalismului în UE este strâns legată de discursul populist care - deloc surprinzător - se referă la mişcările ample şi cifrele vagi ale muncitorilor. Dar experienţele trăite de cetăţeni europeni individuali care se folosesc de libertatea de mişcare ar trebui să facă loc unui tablou mai nuanţat al pieţei interne şi regulilor pieţei muncii de aici - şi cine ştie, la ceva mai multă compasiune şi înţelegere.
Diviziunile politice dintre statele UE privitor la muncitorii delegaţi se plasează de-a lungul mai sus menţionatei axe est-vest. Statele est-europene fac lobby pentru dereglementare, în vreme ce statele occidentale susţin o mai mare stricteţe a regulilor. Noile reguli propuse la nivelul UE au drept obiectiv să promoveze de facto un tratament egal între muncitorii autohtoni şi cei delegaţi. O nouă directivă ar asigura că muncitorii delegaţi primesc aceeaşi plată şi beneficiază de aceleaşi condiţii ca personalul local. Dar Ungaria şi Polonia contestă reforma la Curtea Europeană de Justiţie şi încearcă să obţină anularea noii directive.
Aceste acţiuni au deschis din nou o dezbatere politică intensă şi ameninţă să restrângă drepturile celor peste 2 milioane de muncitori UE delegaţi în străinătate. Ţări ca Franţa, Germania şi Olanda sunt favorabile noii directive deoarece au impresia că aceste noi reguli vor împiedica firmele de servicii să angajeze muncitori străini din UE cu un salariu mai mic decât cel minim local. Ungaria şi Polonia vor să-şi păstreze avantajul competitiv pe piaţa muncii din UE.
O parte crucială a noii legi ar implica o cooperare sporită între inspectoratele naţionale ale muncii. Acesta este un pas pe calea cea bună dar inspectoratele muncii vor fi în continuare în mare măsură incapabile să colecteze amenzile peste hotare. Dar există totodată nevoia unei mai bune informări a cetăţenilor UE - în Regatul Unit şi în alte părţi - în privinţa drepturilor lor, impunerii acestor drepturi şi locului unde să se adreseze pentru ajutor, mai ales când aptitudinile lor lingvistice sunt limitate. Aceasta i-ar face mai puţin vulnerabili pe muncitori la exploatare şi ca urmare ar putea duce la o mai bună integrare în forţa de muncă şi o înţelegere reciprocă.
Dacă este ca alte ţări să nu urmeze exemplul Marii Britanii, libertatea de mişcare va trebui analizată. Puterea Europei stă doar în solidaritatea ei. Dacă Ungaria şi Polonia continuă să pledeze pentru dreptul muncitorilor lor de a se deplasa liber în cadrul UE, în ambele ţări se constată o creştere a ostilităţii la adresa imigranţilor. Susţinerea pentru libera circulaţie s-ar prea putea să se evapore dacă nu le va fi profitabilă cetăţenilor ungari şi polonezi.
Cu siguranţă Brexitul va complica modul în care vor fi reglementate şi practicate în UE libertatea de mişcare a muncitorilor şi serviciilor. Dar oricum ar fi, problema muncii delegate şi-a etalat deja tensiunile semnificative.
Articol de Ines Wagner, cercetător senior la Institutul Norvegian pentru Cercetări Sociale şi autor al "Workers Without Borders: Posted Work and Precarity in the UE", The Guardian, (preluare Rador)
