Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că Parlamentul sau Guvernul vor adopta acte juridice pentru a îndrepta abuzurile din justiție, în contextul deciziei CCR privind protocoalele secrete, însă nu a explicat pe larg ce vizează aceste demersuri, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Dacă puneți cap la cap cele două rapoarte de evaluare - și știți la care mă refer - veți vedea o radiografie a ceea ce nu trebuia să se facă în sistemul judiciar. În opinia mea ca ministru, sigur nu numai eu decid, pentru că poate să-o facă și Parlamentul sau Guvernul, vom adopta acte juridice de natură să permită îndreptarea acestor abuzuri. (...) Dacă am zis Parlamentul sau Guvernul după caz, așa zice și Constituția, Parlamentul care adoptă legi și Guvernul care poate să adopte ordonanțe de urgență”, a mai declarat Toader.

„Pe mine, vă mărturisesc că nu m-a surprins deloc decizia CCR de azi. O așteptam și eu ca mulți dintre noi cei implicați actul de justiție. O așteptam cu interes, dar nu m-a surprins. De ce anume? Pentru că justiția, știm cu toții, se realizează sau trebuie să se realizeze în baza legii pe care o adoptă Parlamentul, legiuitorul sau Guvernul, după caz. Organele judiciare, parchet, procurori, judecători, participanți, nu emit norme juridice cu putere de lege. Mai știm că organele judiciare nu modifică legea, nu completează legea, nu conferă competențe judiciare altor autorități. Eu, ca unul care trăiesc în sistem, aveam cunoștință de aceste abordări care nu sunt conforme cu Constituția și evaluarea mea e prin prisma pregătirii, experienței profesionale”, a declarat ministrul Justiției, la Digi24.

Toader a subliniat că pe viitor trebuie revenit la normalitate: „Ce e de făcut? E de făcut cam ceea ce spuneam acum doi ani când am venit ministru, că trebuie să intrăm într-o stare de normalitate normativă, adică în opera de legiferare de implementare și de aplicare a legii”.

Curtea Constituțională a admis sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

Instanțele judecătorești vor stabili, pentru dosarele în curs de judecată și a căror instrumentare s-a făcut și pe baza protocoalelor semnate cu SRI, „în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală”.

„Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești precum și ministerul Public, Parchetul de lângă Înalta Curte și unitățile subordonate vor verifica în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și vor dispune măsurile legale și corespunzătoare”, potrivit unui comunicat al Curții Constituționale.

Reacția Parchetului privind protocoalele cu SRI: Deciziile CCR sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. După motivare, vor fi identificate soluțiile optime

Parchetul General transmite, referitor la verdictul de miercuri al Curții Constituționale în problema protocoalelor SRI, că deciziile instanței constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. Parchetul mai precizează că după motivarea deciziei vor fi identificate soluțiile optime.

”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a protocoalelor din 4 februarie 2009 și 8 decembrie 2016. Potrivit art. 147 alineatul 4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. După motivarea deciziei, urmează a fi identificate și analizate soluțiile optime în vederea dispunerii măsurilor legale corespunzătoare”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Instanțele judecătorești vor stabili, pentru dosarele în curs de judecată și a căror instrumentare s-a făcut și pe baza protocoalelor semnate cu SRI, „în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală”, a decis miercuri CCR.