Centrele de Mari Arși din Timișoara și Iași ar urma să fie deschise, cel mai probabil, în luna mai, după ce se va finaliza cea de-a doua licitație privind achiziționarea echipamentelor medicale necesare, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Protest dupa incendiul din clubul ColectivFoto: Alex Mihăileanu/ HotNews.ro

"Este un subiect la care România este deficitară în acest moment, vorbim de paturile pentru mari arși. Partea de dotare a Centrului de Mari Arși este finanțată de Banca Mondială. Programul Băncii Mondiale a fost implementat începând cu anul 2012. O comisie de specialitate formată din medici a stabilit necesarul de dotare pentru un centru de mari arși. Acest necesar cuprinde 94 de poziții. S-au făcut până în acest moment două licitații, prima, privind achiziționarea a 34 de echipamente, a fost finalizată, iar echipamentele livrate. În ceea ce privește a doua licitație, în data de 17 decembrie s-au deschis ofertele, iar la sfârșitul lunii ianuarie se vor evalua ofertele. În luna februarie estimăm a fi semnat contractul de livrare, termenul de livrare fiind maxim trei luni din momentul semnării contractului. Acest contract cuprinde marea majoritate și cele mai necesare echipamente pentru dotarea Centrului de Mari Arși", a declarat miercuri ministrul Sorina Pintea, citată de Mediafax.

Potrivit ministrului Sănătății, pentru a treia licitație a fost finalizat caietul de sarcini, dar nu va fi necesar să fie așteptată finalizarea acestei licitații, care este pentru alte componente: "Am discutat cu reprezentanții Spitalului Județean Timișoara și am convenit ca atunci când se face livrarea ultimelor aparate achiziționate, spitalul să contribuie cu ce lipsește, este vorba de chestiuni minore, astfel încât în luna mai să aprobăm o linie de gardă și să dăm drumul Centrului de Mari Arși."

Întrebată dacă vor fi deschise și în alte orașe Centre de Mari Arși în primăvara acestui an, Sorina Pintea a precizat că și la Iași va fi funcțional un astfel de compartiment: "Cele de la Timișoara și Iași vor fi funcționale, pentru că aici avem deja construcțiile, avem sălile pregătite, dar nu avem echipamentele. Acestea vor fi dotate și vor fi patru centre care se vor construi nou, tot pe programul Băncii Mondiale și pentru care avem semnat contractul de consultanță privind studiile de fezabilitate. În total, vor fi 24 de paturi cu aceste noi centre."

La sfârșitul anului 2016, cu bani de la Consiliul Județean Timiș, în cadrul Spitalului Județean Timișoara au fost finalizate lucrările la trei din cele cinci saloane ale noii Clinici de Mari Arși. Saloanele nu pot fi folosite deocamdată, pentru că Ministerul Sănătății nu a dotat unitatea medicală cu aparatura necesară.

România nu are, la 3 ani de la incendiul din clubul Colectiv, condiții pentru a trata nici măcar un singur pacient "mare ars". Un material amplu pe această temă a fost publicat de HotNews.ro în octombrie anul trecut, la 3 ani de la incendiul din clubul Colectiv.