Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, spune că 20 de persoane, printre care și soldați americani, au fost ucise în atacul sinucigaș care a vizat o patrulă a coaliției condusă de Washington în Manbij, nordul Siriei.

UPDATE 19.04: Bilanțul morților a crescut la 20, dintre care cinci soldați americani. Erdogan a spus că nu crede că atacul va avea impact asupra deciziei președintelui Trump de a-și retrage trupele din Siria. Atacul pare să fie cel mai sângeros asupra forțelor SUA de la de la mobilizarea acestora acolo în 2015.

UPDATE 17.17: Bilanțul morților a crescut la 16. Potrivit unui oficial american a declarat sub anonimat că patru soldați americani și-ar fi pierdut viața, iar trei ar fi fost răniți, în atacul revendicat de Statul Islamic, relatează Reuters. Alții au spus că numai doi militari americani au fost uciși.

Pe lângă soldatul american, nouă civili au fost uciși, dar și cinci luptători ai unei alianțe arabo-kurde care însoțea patrula, a afirmat Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului, potrivit AFP.

Luna trecută, președintele Donald Trump a anunțat că SUA vor începe să își retragă trupele din Siria pentru că Statul Islamic a fost ”învins”.