Fostul președinte mexican Peña Nieto ar fi acceptat mită în valoare de 100 de milioane dolari de la celebrul lord al drogurilor Joaquin "El Chapo" Guzman, liderul cartelului Sinaloa, potrivit declarațiilor făcute de un martor în fața judecătorilor americani, informează postul BBC News, potrivit Mediafax.

Joaquin El Chapo GuzmanFoto: Captura YouTube

Alex Cifuentes, care afirmă că a fost un apropiat al lui Guzman timp de mai mulți ani, a mărturisit că le-a spus autorităților despre această mită încă din anul 2016.

Procesul împotriva lui Guzman are loc la un tribunal federal din Brooklyn, în condiții de maximă securitate. Acesta este acuzat de conducerea unei organizaţii criminale care se ocupa cu traficul de droguri.

Potrivit rechizitoriului, Guzman şi alţi membri ai cartelului Sinaloa sunt acuzați de implicare şi în numeroase asasinate, răpiri şi acte de tortură.

Peña Nieto încă nu a răspuns acestor acuzații, însă anterior a negat în mod categoric toate acuzațiile de corupție apărute în cursul procesului lui Guzman.

Avocatul lui Guzman, Jeffrey Lichtman, a afirmat că adevăratul lider al cartelului Sinaloa este Ismael "El Mayo" Zambada, care ar fi scăpat de închisoare prin mituirea "întregului" guvern mexican, inclusiv a foștilor președinți Peña Nieto și Felipe Calderóne. Cei doi foști șefi de stat au respins acuzațiile.