Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turim şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare totală de 11.419.539.35 lei (aprox. 2,45 milioane euro). Autoritatea de concurență susține că acestea și-ar fi coordonat comportamentul pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Consiliului Concurenței, în perioada iunie 2013-septembrie 2016, 13 agenţii de turism și-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor/pachetelor turistice comercializate.

UPDATE Patru agenții de turism au reacționat după anunțul Consiliului Concurenței, spunând că sancțiunile nu sunt justificate.

Happy Tour susține că nici măcar nu a fost prezentă pe piața relevantă investigată, iar înseși elementele de probă din dosarul de investigație arată un comportament corect al companiei, prin practicarea de prețuri reduse la produsele turistice, pe parcursul perioadei investigate. Anchetarea și, mai ales, sancționarea agenției pentru practici neconcurențiale pe acest segment este total nejustificată, consideră Happy Tour. Agenția analizează toate posibilitățiile legale pentru contestarea amenzii.

La rândul său, Paralela 45 spune că a fost amendată pentru o corespondență de 11 email-uri, fără niciun impact pe piață. "Discuțiile despre împărțirea locurilor pe charter dintre turoperatori nu au avut un impact negativ în piață, nu au creat prejudicii nimănui. Nu e nimic ilegal ca touroperatorii să își împartă locurile pe avioane, aceeași practică este întâlnită și în străinătate", mai arată Paralela 45. Potrivit acesteia, informațiile prezentate Consiliul Concurenței de agenția care a primit imunitate la amendă sunt exagerări făcute cu scopul de a nu fi sancționat la fel ca restul touroperatorilor.

Touring Europabus Romania și Nova Travel spun printr-un comunicat comun de presă că principalul "vinovat" pentru amenzile date de Consiliul Concurenței agențiilor de turism e cadrul legislativ confuz, care ar trebui îmbunătățit. "Unul dintre aspectele sancționate de către Consiliul Concurenței a fost împărțirea de locuri între agenții în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter. Este de menționat în primul rând că împărțirea acestor locuri pe anumite curse și destinații este o condiție obligatorie, pentru a putea oferi clienților astfel de produse turistice. Activitatea anchetată de Consiliul Concurenței (comercializarea pachetelor turistice de tip charter) beneficiază în Europa de o reglementare specifică încă de acum 30 de ani (Directiva Europeană pe Pachete Turistice), menită în principal să protejeze turiștii în cazul insolvențelor agențiilor de turism. Această reglementare nu a fost transpusă corespunzator în România, ceea ce înseamnă că turiștii nu au beneficiat de protecție în cazul celor peste 500 de insolvențe din turism din această perioadă. Din acest motiv, Comisia Europeană a declanșat chiar două proceduri de infringement împotriva statului român. Acesta este contextul în care împreuna cu colegii concurenți din industrie și prin intermediul asociației profesionale din care facem parte am solicitat statului român să implementeze corect legislația europeană și să protejeze turiștii", se arată în comunicatul de presă.

Potrivit Consiliului Concurenței, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienți pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter - atât ca produs turistic individual, cât și ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoționale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărțit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creșterii prețului de vânzare.

Amenzile au fost aplicate astfel:

  • 1. Aerotravel - 400.754,46 lei (aprox. 86.003 euro);
  • 2. Air Fla - 9.618,91 lei (aprox. 2.064euro);
  • 3. Corali Holidays- 6.644,12 lei (aprox. 1.426 euro);
  • 4. Eximtur - 685.116,14 lei (aprox. 147.027 euro);
  • 5. Fibula Air Travel - 88.310,64 lei (aprox. 18.952 euro);
  • 6. Happy Tour- 519.597,56 lei (aprox. 111.506 euro);
  • 7. Nova Travel - 124.616,00 lei (aprox. 26.743 euro);
  • 8. Paralela 45 Turism- 1.723.737,00 lei (aprox. 369.917 euro);
  • 9. Prestige Tours International- 2.139.282,82 lei (aprox. 459.093 euro);
  • 10. Prompt Service Travel Company- 186.084,73 lei (aprox. 39.934 euro);
  • 11. Rezeda World Travel- 28.780,08 lei (aprox. 6.176 euro);
  • 12. Tez Tour- 55.930,00 lei (aprox. 12.003 euro);
  • 13. Touring Europabus Romania - 5.397.762,87 lei (aprox. 1.158.368 euro).

Christian’76 Tour S.R.L. a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.

Companiile Aerotravel S.R.L., Eximtur S.R.L., Fibula Air Travel S.R.L., Nova Travel S.R.L., Paralela 45 Turism S.R.L., Prompt Service Travel Company S.R.L., Rezeda World Travel S.R.L., Tez Tour S.R.L., Touring Europabus Romania S.R.L. au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii.

Investigația va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurențial al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., respectiv facilitarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale.

În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a sancţionat ANAT cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) deoarece, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2016, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice și/sau pachete de servicii turistice, să acorde clienţilor reduceri sub forma cedărilor unei părţi din comisioanele ce le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.

ANAT şi-a recunoscut fapta anticoncurenţială şi a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.

Totodată, Consiliul Concurenţei a impus ANAT obligaţia de a organiza şi derula acţiuni de instruire pentru agenţiile membre şi angajaţii acestora, pentru a cunoaște reglementările din domeniul concurenței şi, astfel, să poată identifica posibile practici anticoncurențiale.

Aceasta este prima investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurenţă.

În acelaşi timp, Autoritatea de Concurenţă a solicitat îmbunătăţirea cadrului de reglementare prin corecta şi completa transpunere a Directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate (Directiva UE 2302/2015), astfel încât să fie protejaţi atât turiştii, cât şi operatorii din domeniu. Consiliul Concurenţei consideră că este foarte important să fie acoperit complet riscul turistului, iar, la acest mecanism de despăgubire/de garanţii, agenţiile de turism trebuie să participe proporţional cu riscul asigurat, respectiv cu avansul primit de la client. Garanțiile agențiilor de turism nu trebuie limitate la participarea la un fond de garantare a pachetelor de călătorie, ci pot funcționa distinct sau asociat cu scrisori de garanție bancară, polițe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite.