România a trimis proiecte, cereri de plată, în valoare de 640 de milioane de euro la Comisia Europeană (CE), în ultimele două săptămâni ale anului trecut, între 15 decembrie și 31 decembrie, a anunțat Corina Crețu, comisarul european pe Politică Regională, vineri seara, în cadrul unei emisiuni, conform Mediafax.

Corina CretuFoto: Comisia Europeana

Pe lângă această sumă, proiecte în valoare de alți 22 de milioane de euro erau deja depuse la CE, a subliniat Corina Crețu, vineri seara, în cadrul unei emisiunie la Digi 24. Mai exact, pe fondul social erau alocați deja acești bani, dar nu erau cereri de plată, care au fost depuse tot în ultimele două săptămâni ale anului trecut.

Comisarul european pe Politică Regională a mai spus că, la nivelul Digi Regio, începe evaluarea acestora și speră ca răspunsurile să fie obținute cât mai repede.

„Pe hârtie, România stă foarte bine, în sensul că a evitat dezangajarea automată. Dacă n-ai proiecte, pierzi bani. La Digi Regio, le vom lua la mână, la audit, la analizat și vom ști, poate, în câteva luni, poate peste un an - doi. (Proiectele - n.red.) Au fost certificate de autoritățile naționale în care noi, teoretic, avem încredere”, a explicat Crețu.