Aproape toată secția DNA Ploiești, cercetată pentru constituire de grup infracțional organizat (surse) - Hotnews Mobile
1 € 4,7607 1 USD 4,2327sâmbătă 20 apr 2019

Aproape toată secția DNA Ploiești, cercetată pentru constituire de grup infracțional organizat (surse)

de C.D. Vineri, 11 ianuarie 2019, 19:11
- a A+
Imagine
Procurorii Secției pentru anchetarea magistraților, secție nou înființată prin legile PSD-ALDE și susținută de ministrul Tudorel Toader, au extins acuzațiile în dosarul în care sunt vizați Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, aproape toată secția teritorială urmând să fie cercetată pentru constituire de grup infracțional organizat.



Pe lângă Onea și Negulecu, ar fi vorba și despre Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu și Răileanu Elena Cerasela, procurorii pentru care șeful interimar al DNA, Călin Nistor, a trimis joi CSM cererile de încetare a activității.

Fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea, și fostul procuror Mircea Negulescu au fost, vineri, audiați la Secția de anchetă a magistraților din cadrul Parchetului General, după ce, joi, alți procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiați.

Lucian Onea și Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală".

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare făcută de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.
8235 de afisari


SRI TACE !
dincannes [utilizator], Vineri, 11 ianuarie 2019, 23:37
+9/11
Chiar nu stiau ?
Pe ei cine-i pedepseste cind TAC ?
Cercetati de slugile lui Dragnea (SIIJ)
emil bobu [utilizator], Vineri, 11 ianuarie 2019, 21:08
+5/15
Mai bine s-ar numi S.L.U.J.
inca 11 comentarii comenteaza