Armata ar trebui ca pe 12 ianuarie să anunțe cine ar urma să fie constructorul selectat pentru a construi patru corvete multifuncționale în România și modernizarea și înarmarea celor două fregate Type 22, după ce decizia a fost amânată de mai multe ori la finele anului trecut. Procesul de achiziție a corvetelor pentru Forțele Navale a fost deja anulat o dată în urmă cu doi ani, iar actuala procedură e deja în întârziere, deși nevoile marinei la Marea Neagră sunt urgente. Trei mari producători au intrat în luptă, iar o controversă apărută între ofertele primilor doi ar putea duce la amânarea deciziei sau chiar anularea întregii proceduri, susțin unele surse.

Corveta Naval Group Gowind 2500 Foto: Naval Group

Decizia privind câștigătorul procedurii de achiziție a corvetelor multifuncționale ar trebui anunțată pe 12 ianuarie, dar este foarte posibil ca aceasta să fie din nou amânată sau chiar anulată cu totul în perioada următoare, au declarat pentru HotNews.ro surse din cadrul MApN.

De altfel, și ministrul Gabriel Leș declara în urmă cu câteva zile la B1 Tv că așteaptă un raport de la un secretar de stat ca să vadă dacă va fi sau nu anunțată decizia, iar că aceasta nu va fi una politică, ci va ține de aspecte tehnice și juridice. Declarația a fost făcută după ce același ministru anunța anterior că a fost auditată întreaga procedură de achiziție derulată pe tot parcursul anului trecut pentru a se verifica dacă s-au respectat toate condițiile și toți pașii.

Surse apropiate situației au precizat însă că „dificultatea” de a anunța o decizie ține, de fapt, de cine ar fi ieșit deja câștigător conform criteriilor din procedură.

Luptă între francezii de la Naval Group și olandezii de la Damen

Astfel, procedura are drept criteriu unic de departajare prețul cel mai mic - atâta timp cât ofertele respectă cerințele tehnice negociate cu fiecare producător anul trecut. În aceste condiții, câștigători ar fi ieșit francezii de la Naval Group cu nava Gowind 2500 și soluții de înarmare franceze (MBDA), singurul competitor din cei trei rămași în cursă care nu deține un șantier naval în România. Naval Group, în schimb, are semnat un parteneriat cu Șantierul Naval Constanța pentru a construi navele în țară.

Pe locul doi, conform prețului ofertat, ar fi olandezii de la Damen cu nava Sigma 10514 și soluții de înarmare amricane (Boeing și Raytheon) care dețin șantierul naval de la Galați, acolo unde au tot construit nave militare pentru export de-a lungul anilor, dar și 49% din acțiuni și managementul operațional la șantierul naval Mangalia.

Pe trei s-ar situa italienii de la Fincantieri cu nava Abu Dhabi Enhanced și soluții de înarmare franceze (MBDA) și care dețin șantierele de la Brăila și Tulcea.

Publicația franceză La Tribune, prezentând informații apărute și prin unele publicații din România, susținea la final de an că Naval Grup ar fi ofertat un preț de 1,2 miliarde de euro, că olandezii de la Damen ur fi ofertat circa 1,25 miliarde de euro și că statul român nu ar vrea să ofere contractul francezilor, ci să-l dea către Damen, motivând afinități politice.

Pe de altă parte, surse din MApN au precizat pentru HotNews.ro că de fapt Marina ar fi cea care ar prefera ca Damen să căștige contractul din motive tehnice și strategice.

„Nava celor de la Damen are și propulsie electrică, ceea ce o face foarte silențioasă și ar fi un aspect esențial în Marea Neagră unde Rusia are mai multe submarine. Pe de altă parte, Damen sunt singurii care au construit și construiesc nave militare în țară și ar putea să se apuce de treabă cât mai curând, pe când Naval Grup ar trebui să facă un transfer tehnologic la șantierul din Constanța și să găsească suficienți muncitori calificați pentru așa ceva. Există mai multe obstacole logistice ce ar putea apărea. Ar fi un risc mare ca navele să nu fie construite la timp și să se întârzie contractul”, a declarat o sursă din MApN pentru HotNews.ro.

Totuși, de ce nu a pus Armata aceste condiții în procedura de achiziție - o propulsie electrică și cerința expresă ca producătorul să dețină un șantier în țară - nu este clar.

---

UPDATE 18:00 Pe de altă parte, și modelul Gowind propus României de către Naval Group ar avea propulsie hibridă, au precizat pentru HotNews.ro reprezentanții asocierii Șantierul Naval Constanța - Naval Group.

„Nava propusă de asocierea Naval Group - SNC are și propulsie electrică ce asigura deplasarea cu o viteza de pana la 8 noduri. Sistemul de propulsie are denumirea generică CODLAD”, au informat reprezentanții asocierii.

---

O anulare a procedurii de achiziție în acest moment s-ar putea face doar pe motive procedurale și s-ar putea lăsa cu despăgubiri cerute în instanță de firmele implicate, dar și cu o imagine externă negativă și o credibilitate știrbită pentru România care ar putea conta enorm în cazul unor achiziții militare viitoare.

Foto: Corveta Sigma 10514 a celor de la Damen

---

Detaliile tehnice ale procedurii de achiziție a corvetelor:

- Valoare estimată (maximă): 1,6 miliarde de euro cu tot cu TVA.

- Procedura de achiziție are ca factor de departajare prețul cel mai mic, atâta timp cât cerințele tehnice solicitate de statul român sunt îndeplinite de ofertanți.

- Navele vor trebui construite în România în decurs de șapte ani, iar prima trebuie livrată după doar trei ani de la contractare.

- Componenta de offset: modernizarea și înarmarea celor două fregate Type 22 - Regele Ferdinand și Regina Maria.

- Condiții tehnice de bază: să poate să lupte în cel puțin două medii diferite (anti-aer/anti-submarin/anti-navă) și să poată să opereze într-un hangar un elicopter mediu de 10 tone, dar și drone.

Care sunt ofertanții și ce soluții au propus:

- Naval Group - nava Gowind 2500 și soluții de înarmare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet și sistem tactic Thales.

- Damen - corveta Sigma 10514 cu soluții de înarmare americane: rachete anti-navă Harpoon de la Boeing, rachete de apărare anti-aeriană de la Raytheon (ESSM și RAM), sonar de la General Dynamics și sistem tactic Thales.

- Fincantieri - o corvetă bazată pe clasa Abu Dhabi - denumită Abu Dhabi Enhanced - și soluții de apărare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet.

Foto: Corveta Abu Dhabi Enhanced a celor de la Fincantieri

---

În 2016 guvernul Cioloș acorda direct contractul corvetelor către Damen. Ulterior guvernarea PSD a anulat decizia

În contextul excaladării tensiunilor în Marea Neagră, mai ales după anexarea ilegală de către Rusia a peninsulei Crimeea în 2014, precum și intensificarea conflictelor din estul Ucrainei, nevoile Forțelor Navale de a-și moderniza flota au devenit mai urgente ca niciodată.

În 2016, în timpul Guvernului Cioloș - când actualul ministru al Apărării, Gabriel Leș, era chiar secretarul de stat ce se ocupa de armamente - Armata acorda direct, prin Hotărâre de Guvern, contractul de 1,6 miliarde de euro cu TVA către Damen pentru realizarea celor patru corvete multifuncționale în România, la pachet cu modernizarea celor două fregate Type 22.

MApN argumenta că a realizat un studiu de fundamentare și singura navă care satisfăcea pe deplin nevoile tehnice ale Forțelor Navale, dar și cele logistice pentru construirea în țară, era corveta Sigma 10514 a celor de la Damen.

Ulterior, după alegerile parlamentare, PSD a venit la putere și după primele trei luni a anulat HG-ul și acordarea contractului către Damen.

Tot atunci, MApN condus tot de Gabriel Leș la acea vreme, lansa planul de a contracta realizarea celor patru corvete printr-o procedura de achiziție competitivă, similară cu o licitație. Până la urmă HG-ul pentru noua procedură a venit abia la final de 2017...

Astfel, s-a ajuns la situația din prezent - aproape doi ani au trecut și nici până acum România nu are contractată achiziția noilor corvete și nici modernizarea actualelor fregate.