Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că nu îl va revoca din funcție pe procurorul general Augustin Lazăr, așa cum i-a cerut ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Augustin LazarFoto: Captura video

Într-o declarație de presă susținută vineri la Palatul Cotroceni, șeful statului a spus că, "probabil neavând altă treabă mai bună de făcut", ministrul Justiției i-a trimis din nou documentele pentru revocarea din funcție a procurorului general.

Iohannis a anunțat că nu îl va revoca pe Augustin Lazăr.

"Nu îl voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. Face o treabă foarte bună acolo, sunt mulțumit de treaba pe care acesta o face, iar așa-zisa evaluare făcută de ministrul Justiției nu satisface rigorile legii", a afirmat președintele Iohannis.

În prima declarație susținută în acest an, președintele a comentat și decizia ministrului Justiției de a-i trimite din nou, deși le-a refuzat, propunerile de numire a celor cinci procurori în funcții de conducere la Parchete, între care Adina Flirea, pentru șefia DNA.

Șeful statului a calificat "cel puțin ciudat" demersul ministrului Justiției de a-i retrimite aceleași propuneri.

"În privința propunerilor de numire pentru procurori, pentru pozițiile de conducere, aceste propuneri sunt în analiza departamentului de resort. Este totuși important de reținut că domnul ministru a considerat să trimită aceleași propuneri, fără modificări, lucru care este cel puțin ciudat, să spunem așa", a declarat Klaus Iohannis.

În 24 octombrie 2018, Tudorel Toader a anunțat declanșarea procedurii de revocare din funcție a procurorului general Augustin Lazăr, al cărui mandat la conducerea Parchetului General ar expira la sfârșitul lunii aprilie 2019 (mandatul procurorului general durează trei ani și poate fi prelungit o singură dată; Augustin Lazăr a fost numit în funcție la începutul lunii mai 2016). Ministrul Justiției a enumerat 20 de acuzații la adresa procurorului general, între care "probleme grave de comportament și comunicare publică, probleme grave de management, lipsa organizării eficiente și a asumării responsabilității, discursuri eminamente politice și acuzații la adresa autorităților statului, contestarea deciziilor Curții Constituționale" sau "modul de desfășurare a anchetei privind intervenția jandarmilor la protestul din 10 august din Piața Victoriei".

Președintele Klaus Iohannis aprecia și atunci că propunerea de revocare din funcție a procurorului general Augustin Lazăr este o eroare și a lăudat prestația acestuia.

În 27 decembrie, ministrul Justiției i-a trimis din nou președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a procurorului general.

De asemenea, în aceeași zi, ministrul Tudorel Toader i-a retrimis președintelui toate cele cinci propuneri deja respinse pentru cinci funcții de conducere din Parchetul General și DIICOT.

Una dintre propuneri este procurorul Adina Florea pentru șefia DNA. Celelalte patru propuneri sunt Florena-Esther Sterschi, pentru funcția de procuror șef al Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Elena Giorgiana Hosu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; Iuliana Nedelcu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Antonia-Eleonora Constantin, pentru funcția de procuror-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Șeful statului a respins aceste propuneri în 21 noiembrie, în toate cele cinci cazuri fiind invocate colaborarea cu serviciile de informații și existenta unui interes personal al celor numiți în funcții de conducere.